De acord: 78% dintre băieți si 67% dintre fete;
Impotriva: 19% dintre baieti si 29% dintre fete.
(Dragostea și sexualitatea adolescenților - pentru băieți, 2001)
Copilul care vorbea intruna și punea o mie de intrebari pe minut și-a redus vocabularul acum la expresii monosilabice de genul: „nu știu”, „poate”, „am uitat', „ha?”, „nu”, „aha”, „cine_ eu?” etc. In afara de acestea, aparatul de recepție nu mai inregistreaza decat mormaieli, maraieli, bombaneli și tanguieli, iar puntea de comunicare a disparut, părinții și adolescenții par a vorbi doua limbi diferite.
Mulți dintre părinți provin din familii in care nu li s-au oferit decat puține informații (sau nici una) despre schimbarile fizice din adolescența, despre principiile privind intalnirile de prietenie cu persoanele de sex opus, sau despre cum sa faca fata presiunii anturajului.
De fapt, majoritatea parinților de azi provin din generația care a spus „da” la toate și le vine greu sa-și invețe copiii sa spuna ”nu”. Acești parinți considera ca ar fi ipocriți daca ar proceda astfel, așa ca evita subiectul sau transmit mesaje derutante.Implicarea părinților, comunicarea și, mai presus de toate, dragostea, au o influența pozitiva fantastica asupra deciziilor adolescenților cu privire la relații și sex. In educația sexuala a adolescenților, șabloanele sunt ineficiente pentru ca nu țin de profilul personalității adolescentului - factor critic pentru o dezvoltare sexuala sanatoasa. Se intampla des ca parinții care se ințeleg cu copii lor, care “comunica”, sa afle brusc ca fata lor are o viața amoroasa despre care nu știau nimic. Lucru de multe ori greu de admis: dreptul la intimidate și nevoia crescuta de intimidate a adolescentului fața de acest aspect al vieții lui.
Nu este obligatoriu ca adolescenti sa abordeze subiectul vieții lor sexuale cu parinții. Parinții nu vorbesc in general despre viața lor sexuala cu copii lor - fiecare cu gradina sa secreta. Și asta pentru ca este mai ușor sa se vorbesca despre probleme generale decat despre problemele intime. exista parinți care accepta ca fiul sau fiica lor sa aiba o poveste amoroasa și sexuala, cu condiția sa fie informați despre tot ce se intampla. Exista mame care procura pilula pentru fetele lor inainte ca aceasta sa fi pomenit de ea. Uneori, fetele reacționeaza violent la aceast imixtiune in viața lor intima, pentru ca se simt umilite si suporta greu ca mama lor sa le priveasca astfel sexualitatea. Unele, din provocari sau ciuda, nu vor folosi aceasta contracepție forțata, ceea ce poate sa duca la mari riscuri.

