Setari Cookie-uri

Solutie: Reconstructia zambetului in urma paraliziei de nerv facial!

Dr. Dragos Zamfirescu, Doctor in Stiinte Medicale, Medic Primar in Chirugie Plastica, Estetica si Microchirurgie Reconstructiva si echipa sa din cadrul Clinicii Zetta, a efectuat ieri, 12 mai 2014, in premiera in Romania, o reconstructie de zambet in urma paraliziei de nerv facial utilizand tehnica babysitter.

Comunicat de presa

In urma cu 6 luni pacienta a fost operata in vederea excizarii unei tumori cerebrale. Interventia a implicat si sectionarea unui segment al nervului facial consecinta fiind o paralizie hemifaciala. Pacienta a urmat desigur si radioterapie. Paralizia muschilor faciali ai mimicii cauzeaza pierderea miscarii voluntare si a expresiei faciale involuntare. Este o afectiune devastatoare cu consecinte functionale, estetice si psihologice profunde. Simptomele includ uscaciune oculara si lacrimare, dificultati de vorbire, incontinenta orala, depreciere in masticatie, si obstructie a cailor respiratorii nazale. Pe langa acestea, pacientii pot suferi de tulburari de comunicare si disfunctii de ordin social datorate suferintei emotionale semnificative.

Pentru o recuperare cat mai buna, aceasta interventie trebuia efectuata cat mai rapid dupa interventia de aliminare a tumorii, intrucat musculatura faciala, nestimulata, se poate atrofia in timp. Dr. Dragos Zamfirescu, unicul medic din Romania care aplica tehnica babysitter spune ca pacienta se afla la limita maxima in care se poate spera ca muschii sa fie inca functionali.

Citește și:

Reanimarea fetei paralizate se concentreaza pe restaurarea formei si redarea functionalitatii, fiind o provocare imensa din punct de revedere reconstructiv si necesita management multidisciplinar. Obiectivele sunt de a asigura o protectie a ochiului, de a obtine simetria faciala in stadiu de repaus, simetria miscarii faciale voluntare si pentru a restabili expresia faciala involuntara. Probabil ca zona cea mai importanta pentru reconstructie, din punct de vedere functional si estetic , este complexul muscular buco-zigomatic, care este responsabil de zambet si pentru tonusul obrajilor.

Metoda clasica are o durata de regenerare de minim 6 luni, perioada in care musculatura faciala s-ar atrofia definitiv. Aceasta ar presupune conectarea a 1-2 fascicule din nervul facial sanatos contralateral cu nervul facial de pe partea afectata prin intermediul unor grefe de nerv (cross face).

Citește și:

Acesta este motivul pentru care Dr. Dragos Zamfirescu si echipa sa au optat in aceasta situatie pentru o metoda chirurgicala aparte care se numeste babysitter. Aceasta presupune folosirea nervului maseter sau a nervului hipoglos ca sursa de axoni sanatosi care vor reinerva musculatura denervata mult mai repede (2-3 luni). Pacienta va incepe sa contracte musculatura faciala la miscarile limbii sau ale gurii. Dupa ce axonii proveniti de la nervul facial sanatos contralateral au traversat fata in 6-8 luni, acestia se vor conecta la musculatura „antrenata” pana atunci de nervii aflati pe post de babysitter. Astfel, tonusul muscular este pastrat pana ce zambetul spontan va fi restaurat.

Este o interventie extrem de complexa care poate avea si complicatii ulterioare precum infectiile, cicatrici hipertrofice, hematoame, miscari involuntare in timpul efectuarii celor voluntare, deficit senzorial in zona inferioara a piciorului de unde a fost prelevata grefa, etc.

Citește și:

De altfel, din cauza perioadei lungi de recuperare, este posibil chiar si asa ca muschii sa se atrofieze astfel ca poate fi necesara o alta interventie de transplant a unui muschi pentru a suplini actiunea celor afectati (fibrozati si inactivi).

Dragos Zamfirescu, coordonatorul echipei, este doctor in stiinte medicale, medic primar in chirugie plastica, estetica si microchirurgie reconstructiva la Spitalul Clinic de Urgenta „Floreasca” Bucuresti, Clinica Zetta si sef de lucrari la Universitatea de Medicina si Farmacie „Carol Davila”, la catedra de chirurgie plastica. Are o experienta de peste 17 ani in chirurgie plastica, 16 ani in microchirurgie reconstructiva si 14 ani in chirurgie estetica.

Din echipa medicala au mai facut parte medicii chirurgi plasticieni Dr. Andrei Stefanescu, Dr. Corina Popoviciu si medic specialist anestezist Dr. Irina Rentea.

Citește și:

Foto: Shutterstock.com

Vizionare placuta


Kudika
15 Mai 2014
Echipa Kudika

Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.