Numărul pacienților din România afectați de diverse tipuri de cancer a depășit 360.000 la sfârșitul lui 2007 și se află în continuă creștere. Pentru aceștia, îmbunătățirea calității vieții și a duratei medii de supraviețuire sunt elemente esențiale. Conștientizând acest lucru, compania A&D Pharma încearcă să vină în ajutorul acestor pacienți, incluzând în portofoliul său noi produse Amgen pentru tratamentul cancerului: Neupogen® Aranesp® Neulasta® (2008) și Vectibix® (2009). Neupogen® si Aranesp® sunt deja disponibile pe piața românească din noiembrie 2007.

Medicamentele biotehnologice se numără printre cele mai noi și eficace tratamente ale unor boli grave, precum cancerul, bolile renale si alte afecțiuni cronice. Acestea reprezintă 20 la sută din medicamentele de pe piață, procentajul fiind în continuă creștere. Peste 50 la sută din noile medicamente în curs de elaborare se bazează pe biotehnologie, iar majoritatea terapiilor cu adevărat inovatoare provin din domeniul biotehnologiei.

Pentru ambele companii, cele mai importante obiective sunt dezvoltarea științifică și ameliorarea tratamentelor prin oferirea de soluții noi medicilor oncologi și hematologi din România.
„Cu un număr de peste 45 de molecule în curs de dezvoltare și un buget anual de cercetare și dezvoltare ce depășește suma de 3 miliarde USD, Amgen a desfășurat până la finele lui 2006 un amplu program de studii clinice. În anul 2007, peste 55.000 de pacienți din 39 țări au fost incluși în peste 250 de studii la nivel mondial. În România, peste 240 de pacienți au fost incluși în 9 studii clinice separate, provenind din aproximativ 70 de locații active în întreaga țară” a adăugat Dr. Jacek Nowak, Director Medical Amgen pentru Europa Centrală și de Est.

Medicamente:

• NEUPOGEN (Filgrastim) – disponibil din 2007
Este indicat pentru reducerea duratei neutropeniei și a incidenței neutropeniei febrile la pacienții tratați cu chimioterapie citotoxică standard pentru bolile maligne (cu excepția leucemiei mieloide cronice și a sindroamelor mielodisplazice), precum și pentru reducerea duratei neutropeniei la pacienții care primesc terapie mieloablativă urmată de transplant de măduvă osoasă; se consideră că aceste grupe de pacienți au un risc crescut de neutropenie severă și prelungită.