Sunt persoane care se lasa usor in voia supararilor, sunt hipersensibili, usor de ranit si de cele mai nesemnificative trairi, banale chiar, pentru ca nu-si pot explica la un moment dat ce li se-ntampla si raman la pamant doborati sau agatati si-ncurcati in emotii si inglodati in suferinta… Raul de viata, deznadejdile stranse, tristetile de zi cu zi, lipsa de comunicare, izolarea-iata cateva dintre atributele unei vieti traita si hranita mereu cu lacrimi.
Sunt persoane care se lasa usor in voia supararilor, sunt hipersensibili, usor de ranit si de cele mai nesemnificative trairi, banale chiar, pentru ca nu-si pot explica la un moment dat ce li se-ntampla si raman la pamant doborati sau agatati si-ncurcati in emotii si inglodati in suferinta… Raul de viata, deznadejdile stranse, tristetile de zi cu zi, lipsa de comunicare, izolarea-iata cateva dintre atributele unei vieti traita si hranita mereu cu lacrimi. Cei care sunt in criza de destin nu stiu cum sa-si mobileze viitorul, nu vor sa-si mai raspunda la intrebari, nu vor decat sa moara si nu stiu cum sa traga foloase din tot ce simt si traiesc zi de zi… pentru ca viata nu le mai spune nimic… iar ei nu mai considera nimic benefic pentru evolutia lor… Intrarea in tunelul mortii incepe odata cu criza, anxietatea intareste ideea ca viata e urata si plina de nonsens… Cel care accepta la inceput gandul suicidar suporta tot ce traieste ca pe o agresiune. Pentru el viata nu mai este un spectacol!
Si viata este un spectacol! E un educator formidabil, iti da teste fel de fel, te instruieste, te provoaca in cele mari trei directii - vointa, inima si intelect! Toti ne nastem cu harta drumului spre fericire, toti ne nastem cu chemare catre acest drum! Avem in viata niste usi de deschis, fiecareia ii este necesara o cheie, cei nefericiti nu fac decat sa foloseasca aceeasi cheie pentru toate usile - de aceea suferinta ii surprinde singuri, parasiti, neputinciosi si invinsi in fata portilor inalte pana la cer… Suicidul e un act greu de anticipat, de aceea specialistii il numesc imprevizibil si impredictibil! In toata viata noastra strabatem niste trepte de varsta, de dependenta, de autocunoastere, de autodepasire, de impliniri prin ceva… avem zile bune si mai putin bune… Daca te cunosti bine, daca te instruiesti in fiecare zi, traiesti neobosit fiecare clipa inseamna ca vrei sa strangi roadele vietii tale. Daca nu faci nimic, dai vina mereu pe destin si nu vrei sa-nveti nimic de la viata, ramai doborat de stres si de tristeti de tot felul! Nu trebuie sa abdici de la nici un exercitiu de vointa, trebuie sa-i multumesti in fiecare clipa lui D-zeu ca traiesti, intercepteaza, surprinde si evalueaza mereu sistemul tau psihic cu aceasta realitate, fara sa-ti plangi de mila mereu si fara sa mai gandesti o clipa, macar ca esti… cel mai nefericit de pe pamant! Cei care ameninta sunt deja depresivi, la un moment dat exista o neconcordanta intre firea psihica a omului si instinctul sau de conservare (supararea continua,negativismul,gandurile negre, sunt un raspuns gresit si se aseamana cu alunecarea in prapastie…). Daca te simti doborat tot mai des de incercari, daca starea de gol tine deja de cateva luni, ti-ai pierdut pofta de viata, nu sta pe ganduri-repede la psiholog! Trebuie sa ne repete cineva ca speranta, increderea si iubirea sunt marile asteptari ale lumii! Lasati deoparte prejudecatile, rusinea de a recunoaste cand aveti un astfel de gand, el se cuibareste in noi, uneori brusc, nici nu stim de unde… O astfel de durere se tot acumuleaza si tot sapa in noi, se structureaza si deodata alegerea este facuta pur si simplu! Durerea morala inseamna vorbe despre moarte, trecerea brusca de la o stare la alta, tristetea, anxietatea, senzatia de vacuum interior, lipsa de speranta, depresia, energia scazuta, oboseala, durerile de tot felul… Suicidatia (ideea) e ca un parazit care se tine scai, te obliga sa-ti faci un plan, sa-ti pregatesti moartea cu ceva timp inainte -si-ti schimba deodata comportamentul! Te siluieste sa-ti plangi de mila, sa-ti ingustezi drumul, sa-ti platesti datoriile, sa-ti pregatesti locul, sa-ti scrii biletul de adio si sa-ti duci gandul la indeplinire! Trebuie sa invatam ca suferinta este un factor de progres, da, stresul, este un factor de progres, de evolutie si de formare a personalitatii umane! Nu tocmai pentru a vedea partea fireasca a vietii?? Incercati sa intelegeti ca numai acceptand lupta se poate ajunge la victorie dar… impacati-va cu voi insiva mai intai si …empatizati cu viata… stiti foarte bine (repetati-va ): gandurile negre ne trag in jos… Viitorul ne intinde bratele amandoua, tu , vrei sa vezi altfel! Invoca numai gandurile pozitive, lumineaza-te cu o rugaciune, decat sa te izolezi alege un moment de singuratate divina, te poti aduna raportandu-te cu intreaga ta fiinta la asteptari pozitive si…vei invata ca viata e o sfintenie coborata peste tine tocmai ca s-o pretuiesti si s-o traiesti din plin. Dumnezeu a dat vietii noastre iubirea sa ne deschidem inimile, ne-a dat inimi peste minti ca sa putem cauta intelepciunea iar noi avem de aflat vointa de-a le cunoaste pe toate si pe noi insine, pentru a accepta si pastra vie dorinta de a trai… Un om integru, impacat cu sine nu recurge la o astfel de actiune! Viata merita traita si pentru binele si pentru raul ei - asa ne-a fost daruita si nimeni nu ne da noua dreptul sa hotaram pentru ea! (Pe vremuri sinucigasii erau ingropati fara slujba si fara preot, la rascruce de drum pentru a fi calcati in picioare, li se daramau casele si li se confiscau averile) Nu e oare un foc de tabara viata noastra? Chiar nu conteaza cat putem incalzi cu viata noastra pe cei din jur? E un dar viata si de fiecare dintre noi cineva are nevoie, avem o misiune de indeplinit pe acest pamant si trebuie sa fim prezenti… Iar daca sufletul nostru e un ochi imens, deschis, numai D-zeu ii poate lasa in jos pleoapele… Si numai EL stie cand si de ce… Un articol de
Psiholog Daniela Parvu
