Obiceiurile nocive îți pot afecta sănătatea fizică, mintală și emoțională.
Renunțarea treptată la ele te va ajuta să te bucuri mai mult de viață, să trăiești cu adevărat fiecare clipă și chiar îți va oferi mai multă încredere în propriile forțe. Mai jos sunt câteva obiceiuri nocive la care ar trebui să renunți pentru binele tău.
Mâncatul emoțional
Mâncatul emoțional nu are nimic de-a face cu senzația de foame, ci cu sentimentele pe care încerci să le înăbuși. Nefericirea, dezamăgirile, anxietatea și chiar bucuriile pot reprezenta motive pentru mâncatul emoțional. Chiar dacă mâncatul în sine poate oferi alinare pe termen scurt, efectele sale dispar la puțin timp după încheierea festinului. Din contră, revii la starea emoțională care a declanșat mâncatul și, în plus, te alegi cu un surplus de câteva mii de calorii, frustrare și poate chiar rușine. Poți combate mâncatul emoțional prin respectarea principalelor mese ale zilei, inclusiv luarea micului dejun, menținerea unui jurnal în care să scrii lucrurile care te apasă și să vorbești cu un prieten apropiat sau chiar cu un terapeut pentru a-ți înțelege și accepta emoțiile și, într-un final, propriile limite.
Fumatul
Fumatul reprezintă una dintre principalele cauze evitabile pentru probleme de sănătate grave. Un fumător are un risc ridicat de a dezvolta accident vascular cerebral, afecțiuni dentare, boli de inimă sau complicații pulmonare. În plus, fumatul duce la îngălbenirea dinților, promovează respirația neplăcută și crește riscul de îmbătrânire prematură a pielii și apariție a ridurilor. Renunțarea la fumat poate însemna o combinație între motivația personală și măsurile luate alături de medic (de exemplu, purtarea unor plasturi, înlocuirea țigării cu varianta electronică, apoi renunțarea cu totul etc).
Mușcarea unghiilor
Mușcarea unghiilor nu este doar neplăcută social sau neigienică, ci poate avea efecte negative asupra sănătății: probleme dentare, unghii deformate și chiar probleme stomacale apărute pe fondul introducerii în gură a unor bacterii prezente sub unghii. De asemenea, patul unghiei este vătămat. De cele mai multe ori, rosul unghiilor apare pe fondul stresului sau al unor probleme emoționale, motiv pentru care este bine să fii atentă la momentul în care se declanșează acest obicei sâcâitor. De exemplu, dacă îți rozi unghiile atunci când ești stresată, ieși la plimbare sau ascultă muzică. În plus, poți încerca lacurile special create pentru a combate acest obicei.
- Luna Plina de pe 7 martie vindeca durerea si elibereaza sufletul. Acum o putem lua de la capat, avem sansa la un nou inceput
- 6-7 Iulie: Ziua în care se deschide portalul lui Sirius. Ne conectăm la puterea divină și să ne transformăm viața
- 7 curiozități despre dantura ta: îngrijirea dinților și afecțiunile stomatologice, din Antichitate până astăzi
Petrecerea timpului cu persoane care nu te apreciază
Petrecerea timpului cu persoane care nu te apreciază poate deveni în scurt timp o corvoadă. Deși este bine să îi ajuți pe ceilalți și să vă simțiți bine împreună, dacă doar tu depui efort pentru prietenia voastră s-ar putea ca aceste persoane să îți facă mai mult rău. Petrece mai mult timp cu cei care te apreciază ca persoană, care îți sunt alături atunci când ai nevoie de un umăr pe care să-ți spui oful sau când pur și simplu vrei să ieși în oraș pentru o după-amiază relaxantă.
Consumul excesiv de alcool
Cu toții știm că alcoolul este dăunător, mai ales în cantități mari. Dacă pe termen scurt suntem deranjați de durerile de cap de a doua zi, transformarea consumului de alcool într-un obicei poate cauza probleme de sănătate afectând inima, ficatul, pancreasul și chiar creierul, crescând riscul de accidentare indiferent dacă ești la volan sau mergi pe jos. Pe termen lung, poate afecta relația cu prietenii și familia și pune în pericol securitatea locului de muncă. Dacă bei mult, probabil că ți se va părea dificil să renunți deodată la acest obicei. Începe ușor prin reducerea numărului de zile în care bei, apoi redu treptat numărul de pahare.
- 6 septembrie, cea mai grea zi a lunii: Mercur Cazimi și energia a 7 Retrograde
- Începe Caravana Akademia Kinderland, ediția 2023: școala mobilă de alimentație sănătoasă pentru copii ajunge în vestul țării
- Kaufland România – primul proiect editorial de educație ecologică în colaborare cu scriitoarea Ioana Chicet-Macoveiciuc
Mâncarea nesănătoasă
În prezent, mâncarea nesănătoasă este la tot pasul, de la restaurantele fast-food la micile magazine de la colțul străzii sau firmele de catering care îți aduc alimente procesate până la ușă. Studiile arată nu doar că mâncarea nesănătoasă crește riscul de obezitate, diabet sau boli de inimă, ci și că prin consumul regulat este afectat creierul; cu alte cuvinte, mâncarea nesănătoasă afectează procesele cognitive, memoria și capacitatea de concentrare. Ca în cazul altor obiceiuri negative, nici eliminarea mâncării nesănătoase nu poate fi făcută peste noapte. Începe treptat și în pași. Mai întâi înlocuiește sucul pe bază de cofeină cu apă minerală sau suc de fructe. Apoi, schimbă cartofii prăjiți cu piure sau cartofi la cuptor și o salată.
Concentrarea asupra lucrurilor negative
Bineînțeles că în viața fiecărei persoane apar momente neplăcute și chiar zile la rând care par a conține doar probleme. Lucrurile nu au cum să fie mereu roz, la fel cum nu sunt întotdeauna în nuanțe de gri. Învață să apreciezi acele lucruri care merg bine: sănătatea, oamenii din jur, aspectele care te împlinesc la locul de muncă, florile de la pervaz, câinele care dă din coadă de fiecare dată când te vede.
Obiceiurile nocive te pot afecta mai mult decât ai crede, pe moment și pe termen lung. Alege să accepți lucrurile pe care nu le poți schimba, să schimbi lucrurile care sunt în puterea ta și să optezi pentru moderație în toate. Vei avea doar de câștigat, iar zilele tale vor deveni mult mai frumoase.
- Cele mai TARI 8 caracteristici de avea succes în business, de la antreprenorul Caius Covrig
- Evenimentele astrologice din octombrie aduc curaj in vietile noastre. Ceea ce nu traim la timp, nu mai traim niciodata
- Ritual de Lună Nouă pentru a ne preda destinului și a ne elibera de trecut. Îmbrățișăm noul capitol al vieții noastre
Sursa foto: Shutterstock