Setari Cookie-uri

Combate excesul de lumină nocivă alegând un laptop ASUS OLED

Excesul de conținut urmărit pe ecranele LCD poate genera o serie de efecte colaterale cel puțin neplăcute pentru ochii utilizatorilor.

Majoritatea oamenilor înțeleg asta în mod intuitiv. Dar cum anume pot fi atenuate sau evitate aceste efecte nu este la fel de intuitiv. Folosirea de pildă, a unor laptopuri cu ecrane performante e un pas în direcția bună. Și producătorii vin în întâmpinarea utilizatorilor, cel mai elocvent exemplu fiind ASUS. În 2021, inginerii taiwanezi au echipat majoritatea gamelor de laptopuri din portofoliu cu ecrane ASUS OLED care oferă imagini impresionant de clare și culori extrem de realiste. Dar, dincolo de valențele sale estetice incontestabile, tehnologia OLED implementată în ecranele laptopurilor ASUS oferă și o serie de beneficii ce pot avea un impact serios asupra vieții utilizatorilor.

Cel mai important aspect este reducerea cu 70% a emisiilor de lumină albastră dăunătoare față de cele ale unui LCD normal. Studiile au arătat că lungimile de undă ale luminii albastre cuprinse între 415 - 460 nm pot afecta negativ ochii umani. Ecranele de laptop ASUS OLED sunt, de asemenea, certificate de laboratoarele TÜV Rheinland pentru lumină albastră redusă și imagini fără pâlpâiri.

Părerea specialistului oftalmolog

Despre impactul pe care lumina albastră emisă de ecranele gadgeturilor pe care le folosim zilnic îl are asupra sănătății ochilor am discutat cu Dr. Marius Șuță, medic specialist în oftalmologie și asistent universitar al UMF Timișoara. Potrivit acestuia, „cel mai important este să vedem dacă folosim măsuri de protecție, ochelari de protecție pentru lumină albastră dar și ecrane performante care ne pot ajuta în salvarea vederii noastre după expunerea prelungită”.

Medicul oftalmolog ne-a explicat că nocivitatea luminii albastre rezultă din faptul că aceasta „este cea mai scurtă din tot spectrul vizibil și conduce cea mai mare cantitate de energie din lumină”. Astfel, supra-saturarea cu lumină albastră va da tulburări ale retinei în cadrul degenerescenței maculare legată de vârstă. Apar tulburări ale somnului pentru că secreția de melatonină este inhibată de lumina albastră care ajunge la retină, cei expuși riscând nu doar tulburări de somn, ci și alte patologii asociate. Oboseala și un ochi uscat mai trebuie luate în considerare, pentru că expunerea prelungită fără protecție va da și aceste simptome. Dr. Șuță a mai precizat că faptul că stăm prea mult în fața ecranelor poate genera și afecțiuni ale altor organe, cum ar fi tulburări de natură musculară sau de poziție, dar și probleme ale coloanei vertebrale.

Întrucât un efect frecvent întâlnit este acela că utilizatorii de ecrane uită să mai clipească, medicul recomandă clipirea cât mai frecventă, pentru relaxarea privirii. De asemenea, ajută și o plimbare de cinci-zece minute în aer curat, dar, dacă nu este posibil, o altă metodă bună ar fi să privești printr-o fereastră și să te concentrezi timp de câteva minute pe un punct fix pe care să-l găsești la orizont.

În această perioadă, utilizatorii au ajuns să lucreze de acasă mai mult, iar copiii au ajuns și ei în fața ecranelor, foarte multe ore, din cauza educației prin intermediul internetului. Ce este de făcut în această situație? „Toți ar trebui să folosească niște ochelari cu filtre de protecție pentru lumina albastră, iar cei care au posibilitatea să utilizeze ecrane performante de laptopuri, nu cele uzuale LCD ci cu un oarecare filtru pentru lumina albastră”, este de părere dr. Șuță. El adaugă că un mediu ambiental cu culori calde, nu cu culori stridente, ajută la relaxare, mai ales în perioadele lungi de timp petrecute în fața ecranelor. Nu mai puțin importantă este și postura corectă și distanța față de ecran, care trebuie să fie corespunzătoare.

Dr. Șuță, el însuși utilizator de așa ceva, recomandă un ecran de tip OLED de ultimă generație, care protejează ochii utilizatorului, având un filtru pentru lumina albastră, și fiind, din toate punctele de vedere, benefic. „În prezent folosesc un laptop ASUS ZenBook Pro Duo 15 OLED, care pentru mine a fost o alegere simplă, deoarece nu prezintă doar un singur ecran, ci două”. Primul ecran, un OLED tactil cu rezoluție 4K, este folosit de medic pentru rularea aplicațiilor, având un contrast excelent și culori naturale.

Pentru dr. Șuță, ecranul secundar tactil este la fel de util ca și primul, ajutându-l și în activitatea sa didactică, la Universitate. „Cel mai mult mă ajută când îl folosesc în PowerPoint. Deschid o fereastră PowerPoint principală pe ecranul mare, iar pe ecranul secundar sursele, fie că ele sunt niște grafice, fie că ele sunt niște desene sau poze din oftalmologie, pe care le pregătesc pentru studenți” , explică dr. Șuță. El mai folosește ecranul secundar pentru chat, pentru că în perioada pandemică activitatea s-a derulat foarte mult online.

„Și tastatura înclinată, fiind foarte ergonomică, a fost un motiv pentru care am ales acest laptop. Bineînțeles, confortul vizual, având un panou OLED la ecranul principal, este net superior oricărui alt laptop. Ecranul OLED face diferența față de alte laptopuri. Și îl recomand tuturor”, a conchis medicul oftalmolog.

ASUS a implementat ecranele OLED pe majoritatea gamelor de laptopuri, prin urmare e mult mai simplu acum să alegi cu notebook cu ecran performant, adecvat cerințelor tale și bugetului tău.

Laptopul ASUS ZenBook Pro Duo 15 OLED (UX582) este disponibil pe eShop oficial ASUS, în diverse configurații.

Vizionare placuta


Kudika
27 Septembrie 2021
Echipa Kudika
Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:

Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.