Setari Cookie-uri

Mituri și adevăruri pe care ar trebui să le cunoaștem despre celulele stem

Celulele stem reprezintă un subiect care se bucură de o popularitate din ce în ce mai mare, dar și binemeritată: stau la baza a numeroase tratamente ce salvează vieți. În același timp, mai ales pe internet, circulă mai multe mituri asociate cu aceste celule. Prof. Dr. Wolfram Dempke, specialist renumit la nivel internațional în hematologie și oncologie, explică pentru Kudika, care informații țin de domeniul ficțiunii, care sunt adevărate și ce progrese medicale au fost făcute în ultimul timp.

Unul dintre cele mai populare mituri despre celulele stem se referă la sursa de recoltare a acestora și probleme etice aferente. Mulți oameni încă consideră că celulele stem care sunt folosite în tratamente ce salvează vieți provin de la embrioni și că Biserica este împotriva procedurii. Adevărul este cu totul altul: celulele sunt recoltate din placentă și din cordonul ombilical, fără a fi rănit nimeni. Astfel, nu intră în conflict cu ideologia creștină. Mai mult, Papa emerit Benedict al XVI-lea a susținut public de multe ori cercetarea acestui domeniu.

,,Celulele stem provin din sângele și țesutul placentei și cordonului ombilical, care sunt recoltate la naștere. Nu este absolut nimeni rănit prin această procedură - sunt zero riscuri atât pentru mamă, cât și pentru copil. Tradițional, se recoltau din cordonul ombilical, dar studiile realizate în ultimul deceniu arată că placenta este, de fapt, o mină de aur, deoarece conține o cantitate de până la cinci ori mai mare de celule. Un alt avantaj al placentei este că la nivelul ei găsim și cea mai mare diversitate de celule stem, fapt ce mărește lista de boli pentru care pot fi folosite”, a explicat Prof. Dr. Wolfram Dempke pentru Kudika.

Citește și:

Un alt mit asociat temei este acela că celulele stem pot vindeca orice boală. Tratamentele bazate pe aceste celule vindecă zeci de boli grave, dar nu reprezintă o soluție miraculoasă în cazul tuturor afecțiunilor medicale.

,,Tratamentul cu celule stem este aprobat de FDA și de EMA în cazul a 85 de boli grave, printre care anumite tipuri de leucemie, scleroza multiplă și diferite forme de cancer. Motivul pentru care din ce în ce mai mulți părinți aleg să recolteze și să stocheze placenta și cordonul ombilical pentru copiii lor nu se limitează la acea listă, ci este legat de promisiunea viitorului medicinei. Colegii mei și mai mulți experți din domeniu estimează că în următorii 8-10 ani sute de astfel de boli grave vor putea fi tratate cu ajutorul acestor celule. Gândiți-vă că boli pe care le considerăm acum incurabile vor avea curând o soluție aprobată pentru publicul larg. Calitatea vieții pacienților care suferă, de exemplu, de diabet, Parkinson sau Alzheimer s-ar putea îmbunătăți considerabil”, a adăugat specialistul.

Citește și:

Un alt aspect fals legat de acest domeniu se referă la beneficiarul tratamentelor. Unii oameni cred că celulele pot fi folosite doar pentru persoana de la care au fost recoltate. Prof. Dr. Wolfram Dempke, Director Medical al Cord Blood Center, a explicat că nu este deloc adevărat acest lucru:

,,Ca și în cazul donării organelor, celulele stem pot fi folosite și în tratamentul altei persoane, ceea ce numim transplant alogenic. Părinții pot folosi probele recoltate de la un copil pentru salvarea fratelui. Frații au 25% șanse pentru compatibilitate perfectă, atunci când toți markerii imunologici sunt identici și 50% șanse pentru compatibilitate parțială. Desigur, gradul de compatibilitate necesară și tipul de administrare sunt aspecte decise de medicul curant”, a mai zis doctorul.

Citește și:

Vizionare placuta


Kudika
20 Iulie 2022
Echipa Kudika

Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.