Setari Cookie-uri

Cum ai grijă de sănătatea spatelui

Spatele oferă susținere întregului corp. Află ce poți face pentru a avea grijă de el ===▷▷▷

Coloana vertebrală este un sistem complex și echilibrat, care oferă susținere întregului organism. Având forma literei S, coloana vertebrală contribuie semnificativ la echilibrarea pieptului, a gâtului, a spatelui și a pelvisului, pentru a menține drepte capul, trunchiul și picioarele. Mobilitatea sa oferă posibilitatea de a executa numeroase tipuri de mișcări.

Totuși, pe măsură ce înaintăm în vârstă, încep să apară problemele de spate. Până la vârsta de 25 de ani, 20% dintre oameni se confruntă cu o degenerare a discurilor intervertebrale, iar după vârsta de 40 de ani există un risc mai mare de hernie de disc. Ce se poate face pentru a avea grijă de spate și pentru a amâna sau chiar preveni problemele de sănătate în această zonă? Citește în continuare pentru a afla.

Citește și:

Menține o greutate sănătoasă

Excesul ponderal cauzează stres fizic, afectând inclusiv spatele. În plus, supraponderabilitatea poate duce la afecțiuni cronice, fapt care pune și mai multă presiune asupra coloanei. De aceea, este important să menții o greutate sănătoasă pentru vârsta și înălțimea ta. În cazul exceselor ponderale, acestea ar trebui eliminate prin exercițiu fizic și alimentație sănătoasă.

Acordă atenție poziției la condus

Dacă și tu faci parte dintre persoanele care conduc zilnic până la locul de muncă, există un risc mai mare de probleme de spate. Vinovată este poziția în timpul condusului.

Alege o poziție cât mai confortabilă și relaxantă pentru spate. Asigură-te că oglinzile sunt dispuse potrivit, pentru a avea acces facil fără a trebui să ai o poziție incorectă a spatelui. Aceste aspecte sunt cu atât mai importante dacă lucrezi ca șofer și trebuie să petreci câteva ore pe zi la volan.

Citește și:

Renunță la fumat

Nicotina are efect vasoconstrictor, reduce volumul vaselor de sânge, fluxul sanguin și limitează cantitatea de oxigen și nutrienți care ajunge la coloana vertebrală. De asemenea, vasoconstricția accelerează inflamația și degradarea discurilor intervertebrale și cauzează alte probleme în alte zone ale organismului, care pot afecta, în timp, și spatele.

Cu alte cuvinte, dacă ești fumător, cea mai bună decizie pentru sănătatea spatelui și a întregului organism este să renunți.

Permite coloanei vertebrale și spatelui să se relaxeze în timpul somnului

Atunci când stai în pat, coloana vertebrală, mușchii și articulațiile se pot relaxa și reface. Pentru a permite o poziție cât mai confortabilă, este indicat să alegi o saltea și perne care oferă susținerea necesară.

Citește și:

Optează pentru o saltea de fermitate medie. Aceasta este de preferat în locul unei saltele mult prea moi, care poate promova o poziție nesănătoasă.

Mai mult, este indicat să faci tot posibilul să menții spatele drept. Dacă dormi pe spate, pune o pernă sub genunchi, pentru a reduce din stresul asupra părții inferioare a spatelui.

În cazul în care dormi pe o parte, pune o pernă între genunchi; acest lucru va permite o poziție corectă a șoldurilor și va oferi suport și spatelui. Unele persoane pot dormi mai bine dacă folosesc o pernă pentru gât. Aceasta oferă susține pentru zona cervicală a coloanei, deci partea superioară a spatelui.

Redu sau elimină alimentele inflamatorii

Evită pe cât posibil alimentele care produc inflamații în corp. Acestea includ carnea roșie, lactatele, zahărul rafinat și produsele procesate. Alege, în schimb, produse sănătoase și proaspete, cât mai puțin procesate, preferabil din surse vegetale.

Citește și:

Fii atent atunci când ridici lucruri grele

Ridicarea obiectelor grele, acasă sau la locul de muncă, sau a sacoșelor de cumpărături pune presiune asupra spatelui.

Pentru a ridica în mod corect lucrurile mai grele, menține spatele drept, îndoaie genunchii și apleacă-te în jos pentru a ridica. Revino în poziția verticală similar. Această poziție asigură distribuirea uniformă a greutății asupra corpului. În caz contrar, aplecarea și ridicarea sacoșelor sau greutăților va pune un stres deosebit asupra spatelui.

De asemenea, este indicat să împarți greutățile în mod egal între mâini sau să le ții cu ambele mâini.

Bucură-te de beneficiile terapiei manuale

Terapia manuală stimulează fluxul sanguin, ajută la întinderea mușchilor și a țesuturilor și oferă relaxare. Mai mult, un masaj cu o intensitate moderată ajută la eliminarea stresului. Aplicată local, terapia manuală ajută la buna funcționare a spatelui și chiar poate fi folosită dacă ai probleme cu spatele.

Citește și:

Fii activ

Menținerea unei poziții fixe câteva ore la rând pune presiune asupra spatelui. Ai grijă de spate făcând câteva pauze scurte la fiecare 30 de minute. Mișcă-te ușor, mergi până la colega de alături sau fă câteva întinderi pentru a menține mobilitatea spatelui.

Hidratează-te

Corpul este format în proporție de aproximativ 60% din apă, deci menținerea hidratării optime ajută atât spatele, cât și sănătatea în general.

Ar trebui să bei minimum doi litri de apă pe zi. Cercetătorii de la US National Academies of Sciences, Engineering and Medicine propun chiar mai mult de atât, anume 3,7 litri pentru bărbați și 2,7 litri pentru femei.

Crește aportul de calciu și vitamina D

O coloană vertebrală sănătoasă înseamnă (și) un spate sănătos. Problemele osoase reprezintă una dintre cauzele durerilor de spate pentru femeile de peste 40 de ani. Menține spatele sănătos consumând alimente bogate în calciu, precum lapte, iaurt și legume verzi.

Citește și:

De asemenea, nu uita de vitamina D. Aceasta este prezentă în peștele gras, albușul de ou, ficatul de vită și brânză. Consultă medicul înainte de a lua orice supliment de calciu sau vitamina D.

Poartă încălțămintea potrivită

Indiferent dacă mergi, alergi sau practici un alt sport, asigură-te că porți încălțămintea adecvată. Perechea potrivită oferă susținere atât pentru picioare, cât și pentru spate, mai ales partea sa inferioară.

Înainte de a cumpăra o pereche de încălțăminte, probeaz-o și fă câțiva pași pentru a te asigura că este confortabilă și oferă susținere.

Adoptă o bună ergonomie când stai pe scaun

Discurile intervertebrale sunt supuse unui stres mai mare atunci când stai decât atunci când mergi. De aceea, dacă petreci mult timp la birou, există un risc mai mare de dureri de spate, precum și posibilitatea agravării afecțiunilor existente.

În plus, dacă lucrezi la computer, există tendința de a te apleca în față, iar acest lucru pune și mai mare presiune asupra coloanei. Pentru a evita acest lucru, ajustează monitorul. În mod ideal, acesta trebuie să se afle la nivelul privirii, nici prea sus și nici prea jos.

Același lucru este valabil și pentru scaunul de birou. Este indicat să alegi unul care este confortabil și te încurajează să menții spatele drept.

Practică yoga

Yoga este benefică pentru spate deoarece contribuie la întărirea oaselor și întinde musculatura. Dacă ești începător, evită pozițiile complexe, cu atât mai mult dacă ai probleme de spate sau gât. Vorbește cu instructorul de yoga pentru a-ți recomanda ajustările de rigoare, pentru a-ți proteja spatele.

Spatele este foarte important pentru sănătate. Te ajută să menții o postură corectă, să mergi bine și să eviți accidentările. De asemenea, menținerea coloanei drepte, deci și a spatelui, ajută la alinierea întregului corp, a trunchiului și a picioarelor. Ai grijă de spate, iar acesta îți va oferi susținere mulți ani la rând.

Sursa foto: Shutterstock

Vizionare placuta


Kudika
23 Octombrie 2022
Echipa Kudika
Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:

Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.