Setari Cookie-uri

România, rata mortalității evitabile prin prevenție - a treia cea mai ridicată din UE

11 aprilie. Conform unui studiu la nivel european, rata mortalității evitabile prin prevenție și a mortalității prin cauze tratabile, poziționează România în top trei. Specialiștii din domeniul sănătății spun că există o nevoie urgentă de a îmbunătăți promovarea prevenției, a îngrijirii personale și a unui stil de viață sănătos.

CP

• Se preconizează că deficitul tot mai mare de medici și asistenți medicali din Europa va continua, ceea ce crește presiunea asupra furnizării serviciilor medicale.

• 1,2 miliarde de cazuri de afecțiuni minore sunt în prezent gestionate de fiecare cetățean în parte, în Europa. Dacă nu s-ar întâmpla acest lucru, ar fi nevoie de încă 120.000 de medici[1]

• Îngrijirea personală rămâne o abordare insuficient promovată în sistemele de sănătate, care ar putea aduce multiple beneficii economice și pentru sănătate, dacă ar fi implementată pe scară largă

  • Presiunea generalizată pe sistemul medical și accesul uneori greoi la specialiștii din domeniul sănătății pot duce la agravarea bolilor și la costuri mai mari cu tratamentele medicale. Îngrijirea personală și creșterea nivelului de educație în domeniul sănătății în rândul publicului, reprezintă soluții pe termen lung astfel încât oamenii să poată lua decizii cu privire la sănătatea lor la momentul potrivit, având informațiile corecte la dispoziție.” a declarat Cătălin-Dragoș Crânguș, Country Manager Haleon România.

Statisticile Organizației Mondiale a Sănătății arată că peste 80% dintre bolile de inimă, accidentele vasculare cerebrale și cazurile de diabet zaharat, precum și 40% dintre cancere ar putea fi evitate prin utilizarea corespunzătoare a măsurilor de prevenție.

Citește și:

Punerea accentului pe îngrijirea personală ar putea contribui la rezolvarea crizei din sistemele de sănătate europene, potrivit cercetărilor prezentate într-o nouă Cartă Albă, „Redefinirea îngrijirii personale în Europa”, comandată de Haleon, lider mondial în domeniul sănătății consumatorilor. În luna martie, la Parlamentul European de la Bruxelles, a avut loc o masă rotundă în care s-au discutat rezultatele acestei cercetări, realizată de consultanții în domeniul științelor vieții și sănătății de la Vintura.

Întâlnirea a fost găzduită de Stelios Kympouropoulos, Membru al Parlamentului European (Partidul Popular European, Grecia), iar printre experții prezenți la eveniment s-au numărat Kristine Sorensen, director fondator, Global Health Literacy Academy, Ema Paulino, președinte al Asociației Naționale Portugheze de Farmacie, Prof. Lieven Annemans, profesor de economie sanitară, Universitatea din Ghent și Prof. Stephan Van den Broucke, Institutul de Cercetare în Psihologie, Université Catholique de Louvain, Belgia.

Citește și:
  • Extinderea rolului farmaciștilor, pornind de la statutul lor de consilieri de încredere ai comunități, când vine vorba de sănătate, promovarea accesului incluziv la îngrijirea personală cu ajutorul experților, prin coordonarea activității profesioniștilor din domeniul sănătății, utilizarea de noi tehnologii și dezvoltarea de scheme financiare care să asigure accesul la soluții medicale pentru cei cu venituri mici și/sau boli cronice sunt câteva dintre recomandările reieșite în urma proiectului.” a adăugat Cătălin-Dragoș Crânguș, Country Manager Haleon România.

Printre provocările actuale în materie de asistență medicală se numără:

Aproximativ 30% din populația europeană va depăși vârsta de 65 de ani până în 2050[1]

Citește și:

• În această grupă de vârstă, 37% vor avea cel puțin două afecțiuni cronice[2]

• Europa are în prezent un deficit de 50.000 de medici[3]

• Creșterea costurilor tratamentelor

• Experiența Covid-19

Multe dintre aceste provocări pot fi abordate în mod eficient printr-o strategie centrată pe individ, care pune în prim plan creșterea accesului la farmaciști și creșterea cunoștințelor populației în domeniul sănătății.

„În timpul pandemiei am asistat la mutarea accentului pe educarea și responsabilizarea oamenilor, încurajați să-și gestioneze afecțiunile minore, cum ar fi răceala sau gripa, și să facă alegeri sănătoase. Credem că îngrijirea personală are un rol important în crearea și menținerea unei populații sănătoase, reducând în același timp povara asupra sistemelor de sănătate. Adoptarea pe scară largă a îngrijirii personale se confruntă cu provocări semnificative, inclusiv cu un nivel scăzut de educație pentru sănătate, în Europa. De exemplu, 80% dintre europeni acceptă că este responsabilitatea lor să își gestioneze propria sănătate și sunt dispuși să o facă, însă doar 20% se simt foarte încrezători în acest sens[4]. Haleon crede că farmaciștii sunt un instrument fundamental în promovarea practicilor de îngrijire personală în comunitate, deoarece aceștia joacă deja un rol esențial, zi de zi, în consilierea oamenilor cu privire la sănătate și bunăstare. Trebuie să facem cu toții mai mult pentru a-i ajuta. Carta Albă dedicată îngrijirii personale este rezultatul unor discuții detaliate cu mai mulți experți, din diferite domenii. Carta cuprinde zece recomandări de politici publice care pot fi implementate pentru depășirea acestor bariere și care ar putea să ofere oamenilor resursele necesare pentru a gestiona deciziile cu privire la îngrijirea personală, pentru ei și pentru cei apropiați. Aștept cu nerăbdare să văd cum putem face împreună următorul pas în aceste discuții, în beneficiul tuturor.” a declarat Filippo Lanzi, Președinte, EMEA & LatAm, Haleon.

Citește și:

Ca parte a proiectului, cercetarea a fost prezentată și discutată oficial cu profesioniștii din domeniul sănătății, cadrele universitare, industria, politicienii și asociațiile de consumatori și pacienți la nivel european și național în cadrul unor mese rotunde. Prin aceste activități s-a identificat o viziune comună asupra modului de abordare a provocărilor cu care se confruntă sistemele europene de sănătate legate de prevenție, stil de viață sănătos și gestionarea sănătății. De asemenea, s-au desprins trei priorități clare:

• Extinderea rolului farmaciștilor

• Creșterea nivelului de educație pentru sănătate

• Asigurarea accesului incluziv la îngrijirea personală.

Farmaciștii: VIP-urile asistenței medicale

Farmaciile sunt au un rol vital. Publicul are încredere în sfaturile farmaciștilor privind produsele eliberate fără prescripție medicală; farmaciștii pot oferi controale de sănătate de bază, ajută în managementul bolilor, consiliază și încurajează alegerea unor stiluri de viață sănătoasă, cum ar fi renunțarea la fumat și scăderea în greutate. Trebuie să îi recunoaștem ca experți și să le extindem rolul pentru că astfel se pot elibera resurse în alte părți ale sistemului de sănătate.

Citește și:

Promovarea educației pentru sănătate

Când știi cum să ai grijă de tine, faci alegeri sănătoase. Trebuie să informăm și să ajutăm oamenii să își dezvolte abilitățile potrivite, astfel încât să poată să distingă faptele de materialele promoționale și dezinformare, să solicite sfaturi de la profesioniștii potriviți, la momentul potrivit, și să urmeze sfaturile cu privire la îngrijirea personală pentru a obține rezultate mai bune în materie de sănătate.

Puterea accesului incluziv

Atunci când au acces facil la date reale despre practici de succes cu privire la îngrijirea personală, oamenii sunt mai motivați să aibă mai multă grijă de ei înșiși și pot lua decizii mai bune. Trebuie să încurajăm colectarea datelor medicale și observația clinică, și să atragem atenția asupra informațiilor dovedite științific.

Citește și:

10 pași către o viziune comună pentru îngrijirea personală

Din proiect au rezultat 10 recomandări pentru factorii de decizie europeni. Scopul este de a facilita accesul la îngrijirea personală în Europa și de a face aceste practici mai eficiente și disponibile tuturor.

1. Dezvoltarea de oportunități de educație pentru sănătate cât mai timpuriu în viață

2. Simplificarea prospectelor pentru medicamentele eliberate fără prescripție medicală și creșterea accesibilității digitale a acestora

3. Crearea unui proiect de verificare a informațiilor la nivelul UE

4. Sprijinirea colectării datelor medicale și acceptarea acestora

5. Crearea unor sisteme financiare inovatoare pentru a face îngrijirea personală accesibilă tuturor

6. Crearea de structuri financiare pentru a sprijini farmaciștii în rolul lor consultativ

7. Includerea îngrijirii personaleă în programa școlară a personalului medical

8. Crearea de structuri și instrumente pentru a sprijini schimbul de date

9. Crearea de platforme pentru colaborare între diferiți profesioniști din domeniul sănătății

10. Elaborarea de politici de sprijin pentru îngrijirea personală.

Statistici

• 1,2 miliarde de afecțiuni minore sunt autogestionate în Europa în fiecare an. Fără îngrijire personală, Europa ar avea nevoie de încă 120.000 de medici[5]

• 46% din populația europeană nu are un nivel de alfabetizare adecvat cu privire la sănătate[6]

• peste 80% dintre bolile cardiace, accidentele vasculare cerebrale și cazurile de diabet și 40% dintre cancere ar putea fi evitate prin utilizarea unor măsuri preventive adecvate[7]

• 70% din bugetele europene pentru sănătate sunt cheltuite în scop curativ și pentru îngrijirea pe termen lung a unor boli care pot fi prevenite în mare măsură[8]

• 3% din bugetele europene pentru sănătate sunt cheltuite, în medie, pentru prevenție[9].

Întreaga Cartă Albă – Redefinirea rolului îngrijirii personale în Europa – este disponibilă aici.


[1] https://ec.europa.eu/eurostat/documents/3217494/11478057/KS-02-20-655-EN-N.pdf/9b09606c-d4e8-4c33-63d2-

3b20d5c19c91; https://www.oecd-ilibrary.org/sites/f44c34f1-en/index.html?itemId=/content/component/f44c34f1-en#:~:text=Based%20

on%20the%20latest%20wave,versus%2032%25%20on%20average).

[2] https://www.oecd-ilibrary.org/sites/f44c34f1-en/index.html?itemId=/content/component/f44c34f1-en#:~:text=Based%20 on%20the%20latest%20wave,versus%2032%25%20on%20average)

[3] EPSU analysis confirmed: Europe has a severe shortage of health care professionals | EPSU

[4] The EPOSSI Barometer: Consumer Perceptions of self-care in Europe. EPPOSI, 2013. Last accessed Nov 10, 2020. Available at: https://epposi.org/wp-content/uploads/2015/07/EPPOSI-Self-Care-Barometer-Report-2013-EN.pdf

[5] https://aesgp.eu/content/uploads/2022/01/AESGP-Summary-Report-Self-Care-in-Europe-Economic-and-Social-Impact-on-Individuals-and-Society.pdf

[6] https://m-pohl.net/sites/m-pohl.net/files/inline-files/HLS19_International%20Report%20%28002%29_0.pdf

[7] https://www.euro.who.int/__data/assets/pdf_file/0007/350278/Fact-sheet-SDG-NCD-FINAL-25-10-17.pdf

[8] https://ec.europa.eu/eurostat/statistics-explained/index.php?title=Healthcare_expenditure_statistics#Healthcare_expenditure

[9] https://ec.europa.eu/eurostat/web/products-eurostat-news/-/ddn-20210118-1#:~:text=3%25%20of%20healthcare%20expenditure%20spent%20on%20preventive%20care%20%2D%20Products%20Eurostat%20News,-Back%203%25%20of&text=In%20these%20times%20of%20COVID,diseases%2C%20their%20consequences%20and%20complications


[1] https://aesgp.eu/content/uploads/2022/01/AESGP-Summary-Report-Self-Care-in-Europe-Economic-and-Social-Impact-on-Individuals-and-Society.pdf

Vizionare placuta


Kudika
11 Aprilie 2023
Echipa Kudika
Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:

Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.