Setari Cookie-uri

Advertorial Expoziția „Practici expresiv-creative pentru neurodiversitate” se deschide în 12 noiembrie

O expoziție emoționantă cu lucrări realizate de copii cu cerințe educaționale speciale care au participat la atelierele de art – terapie, susținute de Asociația Entuziart la Școala Profesională Specială „Sf. Nicolae” din București, prin intermediul art terapeutului și psihoterapeutului Oana Dorneanu se deschide pe 12 noiembrie, de la ora 15:00, la Hotel Caro-Fabrica. Lucrările vor putea fi admirate cu acces complet gratuit în perioada 12 - 14 noiembrie, în intervalul 10.00 – 18.00.

Evenimentul aduce în lumină talente artistice unice ale copiilor cu tulburări din spectrul autist și diferite dizabilități și e o ocazie pentru publicul larg de a se familiariza cu conceptul de art-terapie și modul în care ea poate fi aplicată. Astfel, societatea poate contribui la creșterea stimei de sine a copiilor prin expunerea și încurajarea lucrărilor lor, asigurându-le accesul lor în mediul cultural. Cei mai mulți dintre acești copii cu nevoi speciale trăiesc, în prezent, cu depresie, anxietate, ADHD, tulburări de dezvoltare sau tulburări de comportament.

Galeria va crea un cadru larg și atractiv în care, pe lângă lucrările copiilor și experimentarea unor perspective unice asupra lumii prin intermediul operei lor, vizitatorii sunt invitați să experimenteze și alte metode inedite de terapie prin artă cu un moment muzical care va acompania live vizionarea expoziției, asigurat de Perfect Duo, un atelier de experimentare a picturii, precum și un atelier de mișcare. Atelierele vor fi facilitate de art terapeuții Asociației Entuziart împreună cu studenții de la Universitatea București.

Pe 31 octombrie, la Centrul Național al Dansului din București a avut loc și spectacolul performativ, experiențial, alături de beneficiarii celei de-a doua laturi a proiectului - persoanele afectate de Boala Parkinson și aparținătorii lor “Performing ParkinsOn Dance”, menit să atragă atenția publicului asupra afecțiunii, nevoilor dar și potențialului dansului în ameliorarea simptomelor acestei particularități neurologică. Pe durata derulării „Practici expresiv-creative pentru neurodiversitate”, aceștia au putut participa la ateliere de dans contemporan, susținute de coregrafa Irina Marinescu, și de tango, alături de dans terapeutul Loredana Larionescu și de profesorul de tango Paolo Profeti.

Expoziția face parte din Proiectul „Practici expresiv-creative pentru neurodiversitate”, co-finanțat de Primăria Municipiului București prin ARCUB în cadrul Programului Bucuresti acasă 2023. Conținutul acestui material nu reprezintă în mod necesar poziţia oficială a Primăriei Municipiului București sau ARCUB.

Parteneri: Centrul Național al Dansului București, Clinica Neuristica, Asociația ”Mai puternici decât boala Parkinson”, Școala Specială Sf. Nicolae, Centrul Școlar de Educație Incluzivă nr. 1, Universitatea București

Parteneri media: Radio România Cultural, IQads, Spotmedia, Presshub, LIFE.ro, Ziarul Metropolis, Revista Golan, Bookhub, Semne Bune, B365.ro, Iscoada, Romania Journal, Nine O’Clock, stiridinromania.ro, Happ.ro, Kudika, Garbo, Iqool, Munteanu, Contemporary Establishment, cult-ura.ro.


Kudika
9 Noiembrie 2023
Echipa Kudika
Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:

Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.