Voleiul, tenisul, fotbalul pe plajă, schiul nautic sau kiting-ul sunt doar o parte dintre sporturile de vară pe care le practică majoritatea dintre noi. Important este, însă, să aplecăm urechea conștient la ce ne recomandă medicii ortopezi cu privire la aceste activități, asta ca să nu riscăm să ne distrugem concediul. Aceste tipuri de activități, dacă nu sunt practicate corect, pot genera afecțiuni importante precum entorsele de gleznă, de genunchi, rupturile de menisc, de ligamente sau fracturile de gleznă, iar acestea sunt cele mai dese afecțiuni care aduc pacientul în cabinetul medicului ortoped în timpul sezonului cald.
„Accidentările în concediu sunt realități medicale pe care le experimentez în fiecare an, iar vârstele pacienților sunt din cele mai diverse. Cele mai importante lucruri pe care vreau să le transmit, în primă esență, sunt încălzirea și echiparea corespunzătoare fiecărui tip de activitate sportivă practicată. Dacă din nefericire se întâmplă un accident, așteptarea nu are ce să caute în accepțiunea pacientului pentru că un tratament aplicat târziu poate determina un handicap sau o suferință pe viață”, dr. Tarek Nazer, medic primar Ortopedie, Traumatologie și Medicină Sportivă.
În cazul accidentărilor apărute pe timpul verii, instabilitatea nisipului și căldura excesivă sunt principalii factori incriminatori, în cazul în care îți dorești să practici volei sau fotbal pe plajă. Dacă preferi sporturile pe apă, ai mare grijă la felul în care îți montezi picioarele în dispozitivele speciale pentru kiting sau schiul nautic. În aceste situații, glezna sau genunchiul sunt cele mai expuse pericolului.
„Accidentările apar fie din cauza faptului că jucătorul nu s-a încălzit corespunzător, nu are o tehnică adecvată sau fie din cauza suprasolicitării. De aceea este foarte important ca atunci când decizi să practici unul dintre sporturile de vară, trebuie să ai în vedere că nu ești neapărat un novice. Tot timpul îmi place să glumesc cu pacienții mei și să le spun că nu facem experimente în concediu, fie că vorbim despre cel de vară, fie că facem referire la cel de iarnă”, continuă specialistul.
Așadar, așa cum spune și medicul specialist, încălzirea este una dintre cele mai importante etape pe care fiecare practicant al unui sport, indiferent de natura lui, este obligat să o respecte. Mulți sărim peste încălzire atunci când vrem să facem sport și nefăcând sport de performanță și neștiind ce înseamnă o încălzirea performantă și cât de importantă este pentru a preveni o accidentare, întradevăr riscăm să ne accidentăm.
„Producerea leziunilor este cel mai bine prevenită prin încălzirea mușchilor înainte de antrenament, urmată de stretching și de perioade de răcire după antrenament. Încălzirea se face prin începerea antrenamentului la intensitate redusă care ajută la creșterea temperaturii mușchilor prin creșterea fluxului sangvin muscular, stretchingul alungește mușchii și tendoanele și îmbunătățește flexibilitatea, iar răcirea se face prin reducerea treptată a intensității la finalul antrenamentului ce ajută la prevenirea amețelii.”, explică medicul ortoped în continuare.
La final, medicul ortoped vine și cu o recomandare pentru cei care-și doresc să facă mișcare în concediu și se întreabă care este cea mai sigură alegere.
„Joggingul pe malul mării poate fi opțiune pentru cei care-și doresc să facă mișcare în concediu. Și aici, însă, sunt câteva lucruri de care trebuie să ținem cont. În primul rând în momentul în care apare oboseala, obligatoriu ne oprim, pentru că din acel moment coordonarea și instinctul de reacție dispar complet. Mai mult decât atât, pe cât posibil, pe plajă mergem desculți. Papucii de plajă determină o instabilitate clară a gleznei și aduce după sine riscul unei leziuni la nivelul gleznei.”, conchide dr. Tarek Nazer, Medic Primar Ortopedie, Traumatologie și Medicină Sportivă.