Setari Cookie-uri

Infertilitatea, rezolvata si altfel decat prin FIV

Nu exista un singur tratament eficient pentru infertilitate, dar exista tratamente specifice pentru fiecare diagnostic pus.

Un articol de Dr Andreas Vythoulkas, medic obstetrica-ginecologie, cu supraspecializare in infertilitate

Foto interior si prima pagina: lassedesignen / Shutterstock

Daca un cuplu nu poate concepe un copil dupa un an in care a intretinut raporturi sexuale regulate si neprotejate, atunci este considerat infertil de catre medicii de specialitate. Odata ce a fost diagnosticata, infertilitatea trebuie tratata ca o afectiune a cuplului. Atat femeile, cat si barbatii, trebuie sa descopere care sunt cauzele infertilitatii.

Din pacate, exista o tendinta de a face copii mai tarziu. Fertilitatea femeii scade pe masura ce anii trec, iar evident ca pe masura ce inaintam in varsta creste infertilitatea. Din punct de vedere medical, o femeie ar fi bine sa aiba copii intre 18 si 23 de ani, dar acest lucru se intampla din ce in ce mai rar. Dupa implinirea varstei de 30 de ani fertilitatea incepe sa scada, mai ales dupa 35, pentru ca dupa implinirea celor 40 de ani curba fertilitatii scade brusc.

Citește și:

Stiai ca?

Statisticile Organizatiei Mondiale a Sanatatii spun ca la ora actuala unul din cinci cupluri este infertil, lucru valabil si la noi in tara.

Infertilitatea unei femei poate fi declansata de mai multi factori, cei mai importanti fiind dereglarea hormonala, existenta ovarelor micropolichistice, probleme ale trompelor uterine (trompe infundate ce nu permit trecerea spermatozoizilor in uter pentru a fecunda ovulul), endometrioza. Iar un alt factor important al infertilitatii, chiar daca nu este de ordin medical, este varsta.

Primele investigatii pe care le va face orice medic specialist in infertilitate sunt cele care alcatuiesc profilul hormonal al pacientei, depistand in acest fel eventualele dereglari hormonale. Apoi, pentru a vizualiza cavitatea uterina si endometrul, pacienta va face o ecografie transvaginala. O alta investigatie este histerosalpingografia, o procedura care poate masura permeabilitatea trompelor uterine si in urma careia femeile pot ramane insarcinate, ulterior, pe cale naturala. O analiza mai putin invaziva pentru femei este CA 125, un test de sange ce ofera un prim indiciu despre existenta tesutului de endometrioza. Principala investigatie a partenerilor o reprezinta spermograma, care masoara mobilitatea si numarul spermatozoizilor.

Citește și:

Nu exista un singur tratament eficient pentru infertilitate, dar exista tratamente specifice pentru fiecare diagnostic pus. Exista cupluri a caror problema de infertilitate a fost rezolvata cu ajutorul unor pastile pentru stimularea ovulatiei, unele pentru care a fost nevoie de diferite tipuri de interventii chirurgicale (indepartarea endometriozei printr-o interventie laparoscopica sau desfundarea trompelor in timpul unei histerosalpingografii), dar si unele cupluri pentru care rezolvarea infertilitatii a venit prin inseminare artificiala sau fertilizare in vitro (FIV).

Inseminarea artificiala mareste sansele unui cuplu de a deveni parinti. Inseminarea reprezinta, in esenta, introducerea spermei adanc in uter, cat mai aproape de ovocit, astfel incat fecundarea sa se intample. Aceasta procedura se face dupa ce sperma partenerului a fost tratata in laborator pentru a fi la cei mai buni parametri si se apeleaza la aceasta solutie atunci cand in urma spermogramei, reiese faptul ca numarul spermatozoizilor tinde catre o valoare foarte mica sau ca au o mobilitate redusa. Asadar, este bine de subliniat ca nu toate cuplurile care nu pot avea copii pe cale naturala ajung sa rezolve aceasta problema prin intermediul FIV. Ce este insa clar, e ca toate aceste cupluri ar trebui sa ajunga la un medic specialist in infertiliate, pentru a avea un diagnostic complet si corect. Acesta este primul pas.

Citește și:

Vizionare placuta


Kudika
26 Ianuarie 2017
Echipa Kudika
Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:

Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.