Peste 1 miliard de lei anual, cheltuieli ale sistemului de sanatate atribuibile fumatului

Peste 1 miliard de lei anual, cheltuieli ale sistemului de sanatate atribuibile fumatului
Kudika
27 Octombrie 2014

Primul Studiu de Impact Economic al Consumului de Tutun asupra sistemului public de sanatate a evaluat cheltuielile pe care sistemul public de sanatate din Romania le sustine pentru diagnosticul si tratamentul principalelor categorii de boli asociate consumului de tutun:

Comunicat de presa

Fundatia Medicala Pneuma, Institutul de Pneumoftiziologie ”Marius Nasta” si Reteaua Europeana pentru Prevenirea Fumatului (ENSP) au prezentat astazi, in cadrul unei conferinte de presa, doua initiative inter-corelate in domeniul politicilor legate de controlul tutunului in Romania, respectiv rezultatele primului Studiu de Impact Economic al Consumului de Tutun asupra sistemului public de sanatate din Romania si Lansarea Initiativei ”Carta Alba a Consumului de tutun in Romania - context si solutii 2014-2020. Cele doua initiative au fost dezbatute in cadrul mesei rotunde cu participare inter-sectoriala, desfasurata in zilele de 21 si 22 octombrie. Masa rotunda a beneficiat de prezenta importanta a Sefului

Departamentului de Control al Tutunului din cadrul Directoratului General pentru Sanatate si Protectia Consumatorilor al Comisiei Europene, precum si de prezenta reprezentantilor principalelor ministere si institutii publice cu responsabilitati in acest domeniu.

Primul Studiu de Impact Economic al Consumului de Tutun asupra sistemului public de sanatate a evaluat cheltuielile pe care sistemul public de sanatate din Romania le sustine pentru diagnosticul si tratamentul principalelor categorii de boli asociate consumului de tutun: bolile cardio-vasculare, bolile cerebro-vasculare, cancerul si bolile respiratorii si tuberculoza. Deoarece, conform datelor Organizatiei Mondiale a Sanatatii, fumatul este responsabil doar pentru o parte dintre aceste boli, variabila in functie de boala, varsta si sex, cheltuielile direct atribuibile fumatului reprezinta o parte din totalul platilor facute pentru bolile respective.

Rezultatele arata ca, la nivelul anului 2012, sistemul public de sanatate a platit 1,2 Miliarde Ron drept cheltuieli totale atribuibile fumatului. Daca ne raportam la suma totala platita pentru cele 4 categorii de boli asociate fumatului (4.316.325.217,4 lei), fumatul este responsabil pentru 27,8% din aceste cheltuieli.

Sursele de finantare a sistemului sanitar au fost Fondul National Unic al Asigurarilor Sociale de Sanatate si bugetul Ministerului Sanatatii constituit din fonduri din bugetul de stat si din venituri proprii (asa- zisa ”taxa pe viciu”). In anul 2012, cheltuielile totale pentru sanatate au fost in valoare de 22.075.623.000 lei, din care suma cheltuita din cauza fumatului reprezinta 5,7%.
Acelasi studiu arata ca numarul total de cazuri spitalizate in anul 2012 pentru toate cele 4 categorii de boli atribuibile fumatului a fost de 1.892.323, din care 550.142 au fost cazuri atribuibile direct fumatului.

Fumatul reprezinta cel mai grav factor de risc, ucigand anual peste 6 milioane de oameni la nivel global, mai mult decat HIV/SIDA, tuberculoza si malaria combinate. Opiniile tuturor factorilor responsabili la nivel mondial arata clar ca, in lipsa unor actiuni si masuri energice si congruente, acest numar ar putea ajunge la peste 8 milioane anual in 2050. Prof. Dr. Miron Bogdan, Institutul de Pneumoftiziologie Marius Nasta, Presedinte Fundatia Medicala Pneuma: ”Fumatul este cea mai grava pandemie mondiala a momentului, afectand peste un miliard de oameni, consumul de tutun reprezentand cel mai important factor de risc pentru bolile netransmisibile. In Romania, ratele extrem de ridicate de afectiuni pulmonare recunoscute ca fiind datorate fumatului sunt o consecinta directa a extinderii acestui obicei in anii ’90.

Romania prezinta in mod specific o prevalenta foarte mare a bolilor respiratorii care conduc la invaliditati si deces prematur,ceea ce se reflecta si in costurile din ce in ce mai mari ale ingrijirii acestor afectiuni Studiul lansat astazi confirma observatiile personale din ultimii ani: cheltuielile sistemului de sanatate pentru diagnosticul si tratamentul bolilor respiratorii si pentru bolile cardio-vasculare sunt aproape egale: 1.101.253.211,7 lei respectiv 1.202.590.587,1 lei. In schimb, cheltuielile datorate fumatului reprezinta 38,4% din totalul cheltuielilor pentru bolile respiratorii si 14,2% pentru cele cardiovasculare.. Stiinta ne pune la dispozitie noua, specialistilor in sanatate, instrumente pentru a scade cifrele de morbiditate si de mortalitate, dar cu costuri semnificative induse de tratamentele si tehnologiile moderne. In schimb, , daca ar exista un efort conjugat din partea tuturor factorilor de decizie implicati atat pe latura de sanatate publica cat si pe cea economica de a adopta masuri pentru scaderea numarului actual de fumatori, se vor vedea aceleasi roade dar fara a se cheltui resurse financiare suplimentare.”

La nivel international, exista documente strategice de control al tutunului, asumate de toate tarile semnatare, dupa cum a declarat in cadrul evenimentului Dr. Victor Olszavsky, Seful Biroului Reprezentantei pentru Romania a Organizatiei Mondiale a Sanatatii: “Conventia Cadru pentru Controlul Tutunului reprezinta instrumentul cel mai puternic de control al consumului de tutun, fiind singurul tratat negociat si adoptat sub auspiciile Organizatiei Mondiale a Sanatatii, acest fapt reprezentand un pas important in politicile de sanatate publica. Prin legea nr. 332/2005, Romania a ratificat Conventia Cadru a Organizatiei Mondiale a Sanatatii pentru controlul tutunului, asumandu-si astfel sa respecte principiile stipulate in aceasta. Organizatia Mondiala a Sanatatii este activ implicata in monitorizarea progresului inregistrat de tarile semnatare ale Conventiei, cat si in recomandarea celor mai adecvate instrumente si politici de sanatate publica pentru indeplinirea obiectivelor acesteia. In pofida progreselor realizate in anumite arii de catre Romania, este necesar in continuare un demers consecvent si o implicare inter-sectoriala a tuturor institutiilor cu responsabilitati in acest domeniu.”

In Romania anului 2014, peste 40.000 de oameni mor datorita bolilor atribuibile fumatului. Implementarea prevederilor cheie ale Conventiei Cadru ratificate de catre tara noastra in anul 2005 arata ca este nevoie inca de un efort sustinut pentru a indeplini criteriile asumate: “Dupa 9 ani de la promulgarea Legii nr. 332 din 15 Noiembrie 2005 privind ratificarea de catre Romania a Conventiei Cadru pentru Controlul Tutunului(CCCT), tratat international in domeniul sanatatii publice, ne regasim in situatia in care legislatia romaneasca in domeniu este inca departe de standardele internationale din tratat . In Romania anului 2014, se fumeaza fara restrictii in locurile publice (nerespectarea art. 8 al Conventiei), inca industria tutunului interfereaza cu politicile publice in acest domeniu (nerespectarea art. 5.3 din CCCT), inca serviciile de asistenta pentru renuntarea la fumat nu sunt la un nivel corespunzator (art. 14 din CCCT nu este implementat), iar exemplele ar putea continua. Este timpul ca factorii de decizie din Romania sa faca o alegere clara: aceea a respectarii si promovarii sanatatii celor ce i-au ales sa ii reprezinte”, a declarat Cornel Radu-Loghin, Director Politici si Strategii, ENSP.

In acest context, expertii in sanatate publica au considerat oportun demersul de initiere a unui document strategic actualizat pentru controlul tutunului, Carta Alba a Consumului de Tutun in Romania 2014-2020, document care sa includa principalele strategii si directii de actiune recomandate de forurile internationale si adaptate realitatilor nationale. Dr. Magdalena Ciobanu, Expert pentru Controlul Tutunului, a detaliat acest demers: “Actualmente, exista o mai mare intelegere a modalitatilor eficiente de reducere a costurilor economice si de sanatate publica asociate consumului de tutun.

Acest obiectiv ambitios poate fi atins prin politicile de control bazate pe dovezi stiintifice si pe experienta altor tari, propuse de Organizatia Mondiala a Sanatatii. Cresterea pretului tigarilor prin cresterea taxarii, crearea spatiilor publice fara fum de tutun prin interzicerea fumatului in aceste zone interzicerea publicitatii si promovarii produselor din tutun concomitent cu oferirea de sprijin celor care doresc sa renunte la fumat, sunt printre cele mai eficiente masuri pentru a reduce consumul de tutun si consecintele lui pentru sanatate si economie.

Datele din studiul economic prezentat in cadrul acestui eveniment vin sa argumenteze inca o data impactul urias pe care consumul de tutun il are asupra sanatatii populatiei din Romania, reflectat in costurile pe care le suporta sistemul de sanatate pentru a adresa patologiile asociate cu fumatul. Sa nu uitam ca fumatul este cea mai importanta cauza ce poate fi prevenita atunci cand vorbim despre boli si deces prematur. Cei peste 1 miliard de lei cheltuiti anual din cauza fumatului ar putea fi folositi pentru actiuni de preventie si educatie, diagnosticare precoce ori tratamente inovative care sa asigure cetatenilor Romaniei un numar mai mare de ani de viata sanatoasa. In acest context, demaram si initiativa unui document strategic, “Carta Alba a Consumului de Tutun in Romania- context si solutii 2014-2020”, care sa articuleze in mod clar un plan de actiune pentru controlul tutunului in Romania. Ne propunem ca acest document sa fie detaliat, completat si, speram, asumat, de toti factorii responsabili in perioada urmatoare.

Declaratia Comuna a participantilor la acest moment de initiere este un prim pas in angrenarea expertilor din multiple sectoare care pot participa la elaborarea documentului, pe care il dorim finalizat intr-un interval de timp cat mai scurt. “

Initiatorii acestui document strategic isi propun un termen concret de finalizare al acestuia prin acord inter-sectorial pana la inceputul anului 2015.

Foto: fumat - shutterstock.com

Vizionare placuta

Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:


Setari Cookie-uri