*Informatiile din acest articol sunt orientative si nu pot inlocui consultatia medicala.
Statisticile ne arată ca aproximativ 2% dintre copii se confruntă cu acest tip de alergie, însă din fericire în peste 70% din cazuri alergia dispare până la vârsta pubertății. Există de asemenea și manifestări alergice la ou la vârsta adultă, la persoane care în copilărie nu au avut această alergie. Ceea ce ne arată că sistemul nostru imunitar suferă modificări în ceea ce privește raportarea la mediu și că în privința alergiilor trebuie să rămânem atenți indiferent de vârstă.
De ce apare alergia la ou?Cauzele alergiilor sunt complexe. Sistemul imunitar nu recunoaște anumite substanțe alimentare, le consideră non-self și reacționează în fața acestora prin formarea unor anticorpi – IgE în cazul alergiilor. Trebuie menționat că există și alergii non-IgE mediate, alergologia fiind o ramură medicală complexă, de aceea ori de câte ori observăm simptome de tip alergic este indicat să consultăm un medic alergolog. Ghidarea diagnosticului nu este întotdeauna ușoară și doar un specialist poate face asta.
Câțiva facotori de risc pot fi enumerați în cazul alergiei la ou. Fie este vorba despre o moștenire genetică, copiii ai căror părinți prezintă alergie la ou pot dezvolta și ei această alergie. De asemenea prezenta altor alergii și/sau un management inadecvat al acestora crește riscul de a manifesta alte reacții alergice, inclusiv la ou.
Albușul de ou diferă ca și componența alergenă de gălbenuș. De aceea astăzi se testează separat alergia la albus de ou și la gălbenuș de ou. Cu toate acestea, în cazurile cu simptomatologie alergică severă, medicul poate cere excluderea totală a oului, chiar dacă alergia apare în analize doar la una din componentele acestuia, pentru că în realitate există o trecere a proteinelor alergene între albus și gălbenus. Totuși există situații când copilul poate consuma doar albușul său doar gălbenușul (la fel și în preparate care îl conțin), așadar merită testat separat.
Alergia la alte ouă poate fi testată. Deși sunt foarte rare cazurile când o persoană alergică la oul de găină poate consuma un ou de la altă pasăre (de exemplu de prepeliță), totuși aceste cazuri există și merită efectuarea testelor.
În unele situații bebelușii pot manifesta simptome alergice atunci când mama alăptează și consuma oua. Nu întotdeauna se întâmplă astfel, depinde de proteinele din ou la care micuțul face alergii. În ou exista mai multe substanțe alergene, unele se găsesc în gălbenuș, altele sunt majoritar prezente în albus. Exista și cazuri când mama poate consuma ou desi alăptează un copil alergic la ou. Cum spuneam mai sus, alergologia prezinta mecanisme complexe, de aceea este recomandat să vă adresați unui medic specialist (alergolog) care să evaluze personalizat situația.
Semne și simptome ale alergiei la ouSimptomele alergice pot să apară imediat la contactul cu oul, de exemplu la atingerea acestuia, imediat după ingestie sau chiar la câteva ore de la consumul oului. Simptomele, intensitatea și numărul acestora diferă de la copil la copil, micuțul putând prezența unul sau mai multe dintre simptomele de mai jos:
-
Kudika
Am obosit s-o iau mereu de la început
-
Alexandra Chivu
Înțelegerea impactului: 5 greșeli ale părinților care duc la...
-
Kudika
She's Next: femeile adună mai ușor oameni în jurul lor. Cum pot...
-
Kudika
Cine ți-a frânt inima o dată ți-o va frânge din nou, dacă ierți și...
-
Kudika
CONFIDENT devine agenția de comunicare a NOTINO în România
-
Alexandra Chivu
De ce fug bărbații de femeile puternice?
-
Kudika
Am de gând să aștept moartea cu fusta șifonată și ușor ridicată, cu...
-
Kudika
Top 3 obstacole cu care se confruntă antreprenorii moderni și cum...
-
Alexandra Chivu
Mesaje de Florii. Cele mai frumoase urări pentru sărbătoriții...
Medicul specialist poate cere chiar un jurnal al alimentației copilului sau al mamei dacă micuțul este alăptat exclusiv. Diagnosticul de alergie se pune pe teste specifice fie cutanate, fie sanguine (se dozează IgE din sângele copilului). În situația unor simptome severe medicul poate evita testele cutanate, tocmai pentru a nu expune din nou copilul la alergen.
Tratamentul alergiei la ouDe obicei se impune scoaterea oului din alimentație (sau a albusului/galbenusului, după caz). Dacă este vorba despre o mama care alăptează, este posibil că medicul să îi ceară și mamei evitarea oului și a produselor care îl conțîn.
Tratamentele antihistaminice pot fi de ajutor pentru reducerea simptomatologiei. În cazuri severe de alergie se poate folosi adrenalină (EpiPen), însă pentru aceste situații copilul (în funcție de vârstă) și familia trebuie bine instruite. Alături de tratamentele antihistaminice se mai poate folosi și un derivat cortizonic.
Atât dietă, cât și tratamentul trebuie să fie RECOMANDATE DE MEDIC, existând și alte situații care trebuie identificate, tratamentul și dietoterapia fiind personalizate.
Alergia la ou și vaccinurileAnumite vaccinuri pot fi făcute pe ou embrionat. Din fericire, astăzi au fost modificate procedurile de obținere a vaccinurilor și o parte din acestea pot fi realizate.
ROR poate fi făcut copiilor cu alergie la ou, cu excepția celor cu istoric de șoc anafilactic. Vaccinul antigripal, formulă cu aplicare topica nazala este contraindicat, dar formulă injectabilă poate fi administrată la pacienții cu alergie la ou, excepție făcând doar cei ce au prezentat anafilaxie la ou. Singurul vaccin cu contraindicație fermă de administrare, indiferent de manifestările de alergie este cel împotriva febrei galbene.
Cum se utilizeaza EpiPen:
Foto: Syda Productions, Evgeniy pavlovski/ shutterstock.com
Spune-ti parerea!