Setari Cookie-uri

Dermatita de scutec la bebeluși: cauze și soluții

Dermatita de scutec reprezintă cea mai frecventă iritație a pielii întâlnită la bebeluș, putând să apară încă de la naștere sau odată cu începerea diversificării.

Evident că și noi, că mai toți părinții, am trecut prin frământările dermatitei de scutec care ne-a dat bătăi de cap încă de la nașterea băiețelului. Pentru că informarea este importantă, am să relatez în acest articol cele mai utile sfaturi și idei care ne-au ajutat să trecem cu bine peste acest tip de dermatită.

Descopera aici tot ce ai nevoie pentru ingrijirea bebelusului.

Cum se manifestă dermatita de scutec?

În zona fesieră, uneori cu extindere spre zona genitală, pe fese sau chiar pe coapse, apare o zonă roșie care poate prezenta și mici pustule, acestea la rândul lor putând ulcera când dermatita se agravează.

Bebelușul poate simți disconfort sau usturime, senzații pe care le manifestă prin plâns și agitație sau refuzul scutecului. Poate duce mâna către zona afectată, ori, dacă deja vorbește, își poate exprima prin cuvinte disconfortul.

Citește și:

dermatita de scutec semne si simptome

Care sunt cauzele dermatitei de scutec?

Dermatită de scutec poate să apară încă din primele luni de viață, fiind însă mai frecventă odată cu începerea diversificării. Cele mai comune cauze ale dermatitei de scutec sunt:

  • expunerea prelungită la urină și fecale, ceea ce poate irita pielea sensibilă a copilului.
  • Introducerea unor alimente noi: când sugarii încep să mănânce alimente solide componența scaunelor diferă;
  • Alergiile alimentare pot duce la persistența dermatitei de scutec în ciuda eforturilor părinților de a o trata. Chiar și bebelușii alăptați exclusiv pot face alergie la unele substanțe din laptele matern. De asemenea formulele de lapte pot da alergii, de aceea există și formule de lapte pentru nevoile alimentare speciale ale bebelușilor. În cazul alergiilor scaunul copilului poate avea o culoare diferită, verzuie. Va invit să citiți și articolul: INFORMAȚII PENTRU PĂRINȚI PRIVIND ALERGIA LA PROTEINĂ LAPTELUI DE VACĂ A BEBELUȘILOR
  • Iritații date de detergenți (pentru bebelușii care poartă scutece refolosibile care nu sunt spălate cu detergenți organici), la șervețelele umede, la unele substanțe din scutece, la unele substanțe din cremele de scutec, la parfumuri și alte produse destinate îngrijirii bebelușului etc.;
  • infecții bacteriene/fungice – zona scutecului este vulnerabilă infecțiilor fungice/bacteriene, din cauza că este mereu umedă și caldă, constituind mediul perfect pentru înmulțirea microorganismelor patogene;
  • leziuni de frecare, date de purtarea scutecelor sau hainelor prea strânse;
  • utilizarea unor medicamente, cum ar fi antibioticele.

Citește și articolul: Semne și pete la bebeluși și copii mici: pete roșii, pete cafe-au-lait, erupții, hemangioame

Prevenirea și tratarea dermatitei de scutec

Dintre toate sfaturile mai mult sau mai puțin medicale, iată care sunt cele care ne-au ajutat cu adevărat:

Citește și:
  • consultul medicului: pentru a ne asigura că este într-adevăr dermatită de scutec și pentru a evalua prezența posibilelor complicații (de exemplu ulcerațiile);
  • schimbatul des al scutecelor (am încercat mai multe tipuri de scutece pentru a testa care sunt cele mai potrivite);
  • igienă locală cu geluri de duș pentru piele sensibilă și fără parfum. Tamponarea zonei afectate cu prosop spălat la 90 de grade Celsius sau chiar cu comprese sterile și rivanol când leziunile se agravau;
  • utilizarea unei creme de protecție imediat după spălare și ștergere, special destinată tratării dermatitei de scutec (am cerut sfatul pediatrului). Noi am încercat mai multe produse până am ajuns să găsim unul cu adevărat eficient pentru copilul nostru. Peste crema utilizăm o pudra pentru a menține zona uscată;
  • lăsarea copilului cu pielea la aer, fără scutec, cât mai mult timp cu putință;
  • șervețelele umede (fără parfum și intens hidratante) le foloseam doar la nevoie (când ieșeam afară și trebuia să schimb copilul), preferând să spălăm copilul în zona scutecului ori de câte ori reușeam.
  • Pentru haine și scutece refolosibile (pe care le-am folosit câteva luni bune) am folosit doar detergenți ecologici;

Dermatita de scutec nu ar trebui să prezinte forme sau frecvență îngrijorătoare. Băiețelul nostru prezenta alergie la proteina laptelui de vacă, dar după diagnostic și schimbarea dietei dermatita de scutec nu a mai apărut.

Citește și:

Nu ezitați să cereți sfatul medicului în diagnosticul și tratarea dermatitei de scutec. Uneori pot fi necesare investigații suplimentare.

Multă sănătate!

Iulia Maftei

Referinte:

Diaper dermatitis--an overview

Foto: lavizzara, George Rudy/ shutterstock

Vizionare placuta


Descriere Iulia Maftei – Kudika.ro

 

Încă de când mă aflam pe băncile Facultății de Medicină Carol Davila, am constat că dincolo de a cunoaște știința...

Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.