Setari Cookie-uri

Stomatita aftoasă recurentă: tot ce trebuie să știi

Stomatita aftoasă recurentă (stomatita aftoasă cronică recidivantă sau SAR) este o afecțiune inflamatorie cronică a mucoasei bucale, caracterizată prin prezența aftelor (ulcerațiilor) bucale și reapariția acestora la scurt timp după vindecarea leziunilor precedente.

Stomatita aftoasă recurentă este destul de frecvent întâlnită în populație, mai predispuse fiind femeile cu vârstă de peste 20 de ani (femeile tinere).De asemenea, există o coerență între stomatita aftoasă recurentă și unele afecțiuni generale ale organismului, în aceste situații persoanele în cauză având predispoziție de a dezvolta aftele bucale.

Cum se manifestă stomatita aftoasă recurentă?

La debut, leziunea aftoasă se prezintă sub forma unei zone mici de culoare roșie, la nivelul căreia se simte o senzație de arsură, furnicătură. Leziunea evoluează spre ulcerație, când zona centrală a acesteia se acoperă de fibrină de culoare alb-gălbuie, iar marginile aftei sunt de culoare roșie. La acest stadiu, ulcerația poate fi foarte dureroasă.

În stomatita aftoasă recurentă, aftele pot fi de mai multe tipuri, mai mari sau mai mici, unice sau multiple. Reapariția aftelor după vindecare poate avea loc la intervale de timp variabile, de la câteva zile la câteva săptămâni.

Care sunt cauzele și factorii de risc pentru stomatită aftoasă recurentă (SAR)?

Deși nu sunt cunoscute pe deplin cauzele stomatitelor aftoase, totuși o serie de factori au fost evidențiați prin studii ca fiind implicați și apariția aftelor bucale:

  • Factori virali: unele infecții virale predispun la apariția stomatitei aftoase recurente;
  • Factori bacterieni: este important de menționat că prezența unor bacterii crește riscul de apariție al SAR (streptococi, Helicobacter Pylori), însă tratamentul adresat vindecării infecțiilor bacteriene nu tratează și aftele, stomatita aftoasă răspunzând la tratament local, dar și la opțiuni terapeutice pentru întărirea sistemului imunitar;
  • Factori genetici: există un risc mai mare de a dezvolta SAR la persoanele care au membrii în familie cu această afecțiune;
  • Factori hormonali: estrogenul și progesteronul (hormoni ale căror secreții variază pe parcursul fazelor ciclului menstrual) pot sensibiliza mucoasa orală, crescând riscul de apariție a aftelor;
  • Traumatismele: orice traumatism la nivelul mucoasei orale se poate complica cu stomatita aftoasă (purtarea aparatelor dentare, a protezelor, unele tratamente orale sau anesteziile, leziuni prin masticație etc.);
  • Carența unor vitamine și minerale: deficitul de fier (anemia), de acid folic, de vitamina B12, de zinc;
  • Factori alimentari: unele alergii alimentare sau unele substanțe conținute în anumite alimente pot crește riscul de stomatită aftoasă recurentă. Aliemntele favorizante sunt: ciocolată, cafea, căpșuni, ouă, nuci, brânză și alimente picante sau acide.
  • Scăderea imunității;
  • Unele medicamente: anumite antiinflamatoare nesteroidiene sau blocante ale canalelor de calciu pot cauza afte.
  • Stresul crește riscul de stomatită aftoasă recurentă;
  • Unele boli sunt asociate cu SAR: boală Crohn, boală Behcet, boală inflamatorie intestinală, Infecția HIV etc.
  • Unele produse destinate igienei orale, în special cele care care conțin lauril sulfat de sodiu (SLS). Recomandările medicilor sunt de a folosi produse de îngrijire orală (apă de gură, pastă de dinți) care nu conțin SLS.

stomatita aftoasa recurenta SAR: cauze si tratament Foto: By Africa Studio/ shutterstock.com

Cum tratăm stomatita aftoasă recurentă (SAR)?

SAR necesită unele investigații de specialitate pentru evidențierea cauzelor recurenței stomatiei aftoase, dacă acestea pot fi decelate. De exemplu, pot fi necesare analize de sânge pentru depistarea unor deficite de minerale și vitamine, pentru evidențierea anemiilor, a unor boli sau a unor alergii. Pot fi efectuate și alte investigații. Odată elucidată cauza, se va aplica un plan de tratament țintit situației pacientului, dar și un tratament local, la nivelul aftelor, pentru reducerea duderii, a disconfortului și totodată pentru stimularea vindecării.

În ceea ce privește tratamentul local, acesta este recomandat de rutină, pentru a reduce durerea provocată de afte, pentru grăbirea vindecării și prevenirea reapariției ulcerațiilor bucale.

Soluțiile de ultimă generație pentru tratamentul simptomatic al aftelor bucale prezintă câteva proprietăți cheie pentru a asigura rezultate optime și rapide: nu conțin alcool (care poate irita mucoasa orală) sau SLS (lauril sulfat de sodiu), prezintă ingrediente suport precum aloe vera și acid hialuronic (care grăbesc vindecarea pe cale naturală a aftelor) și pot acționa prin conținutul de polivinilpirolidonă (PVP). Aceste produse le întâlnim în Gama Anaftin, special concepută pentru tratarea și prevenția leziunilor orale minore, cum ar fi cele datorate stomatitei aftoase, ulcerațiilor aftoase, precum și leziunilor minore provocate de aparatele și protezele dentare.

Modul de acțiune al produselor din Gama Anaftin constă în:

  • Formarea unei pelicule protectoare care aderă la suprafața leziunii, dar și la întreaga mucoasă orală (cu precădere în cazul utilizării apei de gură Anaftin). Acest film protejează pe de o parte terminațiile nervoase expuse la nivelul aftei, reducând astfel semnificativ durerea intr-un timp scurt de la aplicare, iar pe de altă parte împiedică acțiunea factorilor iritanți din cavitatea orală asupra ulceratiilor, prevenind suprainfectarea.
  • Reducerea inflamației la nivelul leziunilor, ameliorând astfel durerea. Efectele se instalează imediat după utilizare și rezistă, în medie, până la 5 ore și jumătate;
  • Grăbirea vindecării pe cale naturală prin acțiunea ingredientelor suport: acid hialuronic și aloe vera.
  • Prevenirea reaparitiei aftelor bucale, în special prin utilizarea apei de gură Anaftin, care creează un film protector ce aderă la întreaga cavitate orală, protejând-o de traumatisme sau de acțiunea factorilor favorizați ai aftelor.

Pentru tratamentul aftelor bucale multiple și pentru prevenirea reapariției acestora este recomandată apa de gură Anaftin. În stomatita aftoasă recurentă poate fi necesară utilizarea zilnică a apei de gură, până la de 3-4 ori pe zi sau de câte ori este nevoie. Pentru un rezultat optim, evitați să mâncați sau să beți cel puțin o oră după aplicare

Anaftin Gel este recomandat pentru tratarea aftelor bucale accesibile, aplicând gelul direct la nivelul aftei. Atunci când ulcerațiile sunt localizate profund în cavitatea orală sau accesul este dificil, se poate utiliza Anaftin Spray, care prezintă un dispozitiv special pentru a facilita aplicarea la nivelul aftei.

Pentru informații suplimentare privind tratamentul adecvat al stomatitei aftoase, cereți sfatul medicului sau farmacistului.

Referințe:

[1] Recurrent Aphthous Stomatitis

[2] Recurrent aphthous stomatitis

[3] Essentials of recurrent aphthous stomatitis (Review)

Foto articol: By Yuriy Maksymiv/shutterstock.com

Vizionare placuta


Kudika
20 Mai 2020
Echipa Kudika

Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.