Dragostea se poate transforma intr-o durere, intr-o boala mai rea decat oricare alta. Suferi si ai sentimente pe care nu le-ai mai simtit. Nu cred ca pot fi exprimate in cuvinte senzatiile pe care le traiesti. Te ascunzi de tine si de tot ce e in jurul tau. Nu exista persoana care sa nu fi fost atinsa de suferinta data de dragoste. Intr-un fel din suferinta inveti ce inseamna dragostea adevarata, cate poti accepta din partea celuilalt. Esti supusa unui test crud al vietii si faci lucruri pe care niciodata nu ai fi crezut ca le-ai putea face.
Te scurgi si simti ca nu te mai termini... curgi prin lume fara o tinta anume.
Ce se intampla de fapt cand suferi de aceasta boala a dragostei? Din proprie experienta, iti spun ca este o durere sa iubesti, dar este o durere mult mai mare sa renunti la iubire.
Stai pe o banca in parc privesti in gol, vrei sa te gandesti la altceva, dar durerea de cap care iti apasa cu putere fruntea si pleoapele nu te mai lasa sa fii tu. Esti un altfel de tu, acelasi dar in acelasi timp diferit.
Tot ce simti nu mai are un inteles si fiecare pas al tau este plin de indoiala, ai vrea sa vezi viitorul intr-o oglinda fermecata... insa asta se intampla doar in basme, viata reala este mult prea cruda pentru a fi asemanata cu un basm.
Suferinta din dragoste te ajuta intr-un fel sa te vindeci pe tine, sa te intelegi mai bine si sa te si cunosti.
Cauti ajutor, dar nimeni nu te poate intelege, nimeni nu simte ceea ce e in sufletul tau. Toti sunt de partea ta si te aproba, dar poate nu ai nevoie de asta. Poate simti nevoia de o incurajare de a face ceva pentru iubirea ta. Este normal sa fie privita cu superficialitate, doar nu ei sunt in locul tau. Prietenii te ajuta si nu te ajuta...