Setari Cookie-uri

Mainile si unghiile ne indica starea de sanatate

Intr-un articol anterior vorbeam despre maini si despre puterea lor de a exprima atitudini si sentimente umane. Mainile au puterea de a spune multe. Mainile vorbesc in locul nostru si vorbesc despre noi. Limbajul mainilor reprezinta limbajul universal al oamenilor de pe planeta, indiferent de natiunea careia ii apartin sau de limba pe care o vorbesc. Mai mult decat un mod de a ne manifesta, mainile reprezinta o carte de vizita personalizata ce da masura individualitatii noastre. Suntem ceea ce mainile noastre exprima. Iar o pereche de maini frumoase si sanatoase constituie punctul de atractie al fiecarei femei in parte.

Daca pe unghia bombata se constata prezenta unor dungulite, acest lucru denota ca pneumonia se afla intr-un stadiu incipient. In schimb, o unghie mica, infipta in carne la radacini, denota o persoana cu probleme ale sistemului nervos sau ale inimii. Pe de alta parte, este foarte probabil ca persoanele cu unghiile scurte sa sufere de o boala de nervi mostenita. Unghiile lungi tradeaza o buna functionare a inimii, mai ales daca au o lunula bine conturata.

Lunula este acea pata alba in forma unei semilune ce este situata la baza unghiei. Din cauza inaintarii in varsta sau a unui stil de viata bazat pe excese alimentare, inima nu mai functioneaza la capacitatile ei maxime. Circulatia sangelui are si ea de suferit. La fel si lunelele care, pe masura ce imbatranim se reduc treptat pana la disparitie, incepand cu degetul mic si pana la cel mare. Atunci cand lunulele dispar de la degetul mare inseamna ca circulatia sangelui se afla intr-un stadiu critic. O unghie exagerat de scurta, vanata, ce nu prezinta lunule, semnaleaza prezenta unei boli de inima. Si cu cat unghia este mai scurta, cu atat boala este mai avansata.

De asemenea, unghiile drepte, nebombate, in forma de triunghi, atrag atentia asupra unei slabe circulatii a sangelui, indicand un organism congestionat. De regula, persoanele care poseda asemenea unghii au extremitatile foarte reci, iar in cazul in care membrele sunt tinute timp indelungat intr-o pozitie neschimbata intepenesc. Daca pe unghii se observa dungi, iar liniile din palma au capatat o culoare albicioasa, boala se afla intr-un stadiu extrem de avansat.

De ce conteaza culoarea unghiilor?

Culoarea naturala a unghiilor ce indica o stare de sanatate optima este rozul. Daca vi se pare ca unghiile voastre au capatat o cu totul alta nuanta, este cazul sa va puneti un mic semn de intrebare si sa dati o fuga pana la medic. Trebuie insa sa stiti ca acele pete albe de pe unghii care apar si dispar sunt semnele unei stari de slabiciune nervoasa temporara, cauzata de slaba circulatie a sangelui. Odata ce acest neajuns este corectat, petele dispar. Unghiile albe, insotite de paloarea tenului pot trada o anemie sau reprezinta un indiciu al prostei functionari a ficatului. Coloritul prea rosu al unghiilor semnaleaza de asemenea o cantitate prea mare de sange in organism.
Citește și:

Vizionare placuta


Kudika
21 Aprilie 2008
Echipa Kudika
Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:

Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.