Testul adevarat al frumusetii il trecem atunci cand ne asezam cu constiinciozitate in fata oglinzii. Nu este chiar momentul adevarului, ci momentul in care micile imperfectiuni devin mari in ochii nostri. Ce poate fi facut in privinta ochilor umflati? Cum putem masca lipsa somnului tradata de umbrele vinetii de sub ochi? Iata care sunt cele mai dese probleme pe care le intampina tenul nostru si trucurile de machiaj prin care acestea pot fi corectate.
Cearcane -Pentru ca pielea aflata dedesubtul ochilor este extrem de sensibila, ai nevoie de un corector special destinat ingrijirii pielii de sub ochi. Poti opta pentru unul intr-o nuanta apropiata nuantei generale a tenului, de preferinta cu un ton mai deschis. Corectorul, care se gaseste fie sub forma de crema, lichid sau sub forma de baton, trebuie sa aiba o putere de acoperire mare. Este necesar insa ca acesta sa fie foarte bine intins pentru a se uniformiza cu fondul de ten aplicat pe restul fetei.
Ochi umflati - Pentru a crea un efect de atenuare a ochilor umflati aplica un fard corector de culoare maro pe pleoapa superioara.
Riduri de expresie - Aplica o linie fina de corector de-a lungul depresiunii. Estompeaza si aplica pe cele doua margini in relief doua linii de fond de ten mai inchise.
“Laba de gasca” - Daca vrei sa atenuezi “laba de gasca” si pleoapele ridate, incearca un corector rapid sub forma de gel. Poti de asemenea sa aplici putin fard anticearcan estompand spre exterior. La finalul acestei operatiuni, pudreaza usor cu pamatuful.
Sursa: Garbo.ro
Citeste si alte articole pe Garbo. Noi iti recomandam:
Profil de personalitate: e scris in stele sau in... anotimpuri?
Spune-ti parerea!