Setari Cookie-uri

Hepatita C - o problema reala in Romania

Asociatia Nationala pentru Protectia Pacientilor, sub egida Comisiei de Sanatate din cadrul Camerei Deputatilor, in parteneriat cu Ministerul Sanatatii si Casa Nationala de Asigurari de Sanatate a organizat miercuri, 10 octombrie, o dezbatere referitoare la Hepatita C, la care au participat numerosi specialisti si reprezentanti ai asociatiilor de pacienti. Cei prezenti au decis sa initieze un plan de actiune pentru solutionarea problemei Hepatitei C in Romania.

La nivel mondial sunt aprobate si puse la dispozitia pacientilor si a medicilor noi terapii in tratamentul Hepatitei C. Aceste noi terapii aduc avantaje uriase pacientilor, iar pentru unii dintre ei reprezinta ultima lor sansa de vindecare, respectiv cresc de aproximativ 2 ori sansele de vindecare la pacientii care nu au fost tratati cu niciun fel de terapie si de 3 ori la pacientii care au fost tratati anterior, dar nu au raspuns la terapia standard.

„Comunitatea academica, gastroenterologii si specialistii in boli infectioase cu preocupari in domeniul hepatitei virale, sunt solidari in mesajul ca tripla terapie este optiunea optima pentru pacientii nostri”, a declarat Lucian Negreanu, medic primar gastroenterolog, presedinte al Comisiei de Aprobare a Terapiei Antivirale din cadrul CNAS.

Studiile arata ca, pana in anul 2030, numarul de cazuri de ciroza hepatica si cancer hepatic din Romania se va dubla. De aceea, este necesar ca si in Romania sa se caute solutii pentru pacientii care, netratati, pot ajunge la ciroza hepatica si transplant de ficat, proceduri extrem de riscante si costisitoare atat pentru ei, cat si pentru statul roman.

Citește și:

„Hepatita C este cunoscuta ca „ucigasul tacut” din cauza lipsei simptomelor pana in etapele avansate ale bolii. Ca atare, aceasta boala reprezinta o problema serioasa de sanatate publica in tari unde prevalenta este ridicata, precum Romania si Scotia”, a afirmat in cadrul dezbaterii Stephen Barclay, Medic Gastroenterolog si Hepatolog la National Health Service din Glasgow, Scotia.

Date fiind cifrele din ce in ce mai alarmante cu privire la bolnavii de hepatita C din Romania si accesul din ce in ce mai dificil la tratament, Asociatia Europeana pentru Pacientii cu Afectiuni Hepatice (The European Liver Patients Association – ELPA) solicita Guvernului Romaniei sa creeze o comisie de experti care sa dezvolte strategii pentru rezolvarea celor mai presante probleme care au legatura cu aceasta boala.

Citește și:

La nivel mondial, Virusul Hepatitei C (VHC) reprezinta cauza a peste 75% din totalul bolilor de ficat, iar in fiecare an sunt descoperite alte 3 - 4 milioane de cazuri de Hepatita C in intreaga lume.

Vizionare placuta


Kudika
12 Octombrie 2012
Echipa Kudika

Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.