Persoanele nevazatoare pot trai de acum cu speranta ca-si vor recapata vederea gratie unei inventii din domeniul oftalmologiei, la care au contribuit deoptotriva medici si cercetatori. Acestia au realizat primul ochi artificial, despre care se crede ca este cheia redarii vazului persoanelor care si-au pierdut vederea din cauza unei boi ereditare.

O echipa de chirurgi britanici au reusit sa implanteze unor pacienti primul ochi artificial, iar operatiile sunt considerate un succes. Cele doua operatii de implantare a dispozitivului in globii oculari a doi pacienti orbi au avut loc in Spitalul Moorfields.

Dispozitivul, primul de acest gen, incorporeaza o mini camera video si un transmitator montat pe o pereche de ochelari. Acesta este conectat cu o retina artificiala care are rolul de a transmite imagini in miscare prin nervul optic la creier, permitand astfel persoanei nevazatoare sa aiba o perceptie, inca redusa, a imaginilor in miscare, a luminii si intunericului.

Operatiile efectuate fac parte dintru-un trial clinic international ce testeaza acum aceasta tehnologie, cunoscuta sub numele de implant retinian Argus II, care deja s-a dovedit de succes in redarea unei vederi rudimentare pacientilor care au orbit in urma unor boli comune precum degenerescenta maculara.

Cercetatorii americani au reusit sa realizeze o camera de marimea unui bob de mazare, care sa fie implantat direct in globul ocular, inlocuid astfel tesuturile naturale cu tehnologia artificiala. Chirurgii spera ca aceasta sa fie disponibila in trei – cinci ani.

Cum functioneaza

Dispozitivul Argus II foloseste o camera video pentru a captura imagini. Acestea sunt transformate in semnale electrice care sunt transmise prin unde radio catre implantul din spatele retinei. Electrozii din implant decodeaza semnalul si creaza o imagine bruta alb-negru, care este retransmisa prin nervul optic la creier. In acest fel, creierul primeste modele de puncte luminoase si intunecate, corespunzatoare electrozilor stimulati.

O pacienta americana a primit un implant ce foloseste are doar 16 electrozi, insa cercetatorii au reusit sa produca un model mai avansat, cu 60 de electrozi, folosit in cazul celor doi britanici, ce ofera o imagine mai clara. Oamenii de stiinta lucreaza acum la dezvoltatea unui implant cu 1000 de electrozi care se crede ca va permite recunoasterea fetelor.

La ora actuala aceasta tehnologie ramane la stadiul de speranta pentru persoanele nevazatoare. Procedura nu va fi una de rutina pentru nevazatori nici in viitorul apropiat, pentru ca deocamdata este in faza testelor clinice, tehnologia inca nu este pusa la punct si mai este inca enorm de invatat in acest domeniu. Insa primul pas a fost facut, iar progresul tehnologic din acest domeniu este unul fructuos, cu rezultate palpabile si promitatoare.

Un articol de Ciprian Chitu

Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor: