Setari Cookie-uri

Spondiloza cervicala, cauza durerilor de gat

Odata cu inaintarea in varsta, oasele si ligamentele de la nivelul coloanei resimt cel mai bine trecerea anilor si se deterioreaza gradual, in special la nivelul gatului, producand o afectiune denumita spondiloza cervicala. Modificarile aduse de procesul de imbatranire constau in aparitia unor excrescente osoase neregulate pe vertebre, pierderea elasticitatii ligamentelor, distrugerea discurilor dintre vertebre, toate acestea conducand la aparitia durerii de gat, la �intepenirea� gatului prin limitarea miscarilor in articulatiile coloanei cervicale si uneori la afectari neurologice mai mult sau mai putin severe.

Complicatiile spondilozei cervicale sunt rezultatul afectarii maduvei spinarii. Aceasta se intampla datorita presarii maduvei de catre vertebrele si discurile intervertebrale afectate de spondiloza. Orice compresie asupra maduvei spinarii necesita tratament chirurgical promp pentru a evita leziunile permanente ale maduvei si nervilor.

Tratamentul:

Scopul tratamentului in spondiloza cervicala este ameliorarea durerii si evitarea leziunilor permanente ale maduvei si nervilor.

Cazurile usoare beneficiaza de pe urma tratamentului antiinflamator (ibuprofen), a exercitiilor fizice prescrise de un fizioterapeut cu scopul de a intari muschii si articulatiile. Uneori poate fi prescrisa purtarea unui guler cervical pentru a limita miscarile gatului si a reduce inflamatia nervilor.

Cazurile mai grave necesita spitalizare cu imobilizarea gatului si administrare de miorelaxante si corticosteroizi pentru reducerea inflamatiei si a durerii.

Citește și:

Daca tratamentele de mai sus nu dau rezultate si durere persista sau daca au aparut semne si simptome neurologice, este necesar tratamentul chirurgical. Riscurile interventiei chirurgicale includ infectiile, sangararile, formarea trombilor etc.

Preventia spondilozei cervicale:

Spondiloza nu poate fi prevenita insa riscul aparitiei poate fi scazut daca se mentine o postura corecta, cu gatul aliniat umerilor, daca se practica exercitii fizice regulate pentru intarirea musculaturii cervicale si a ligamentelor, sau daca se evita producerea unor traumatisme la acest nivel.

Vizionare placuta


Kudika
9 Septembrie 2008
Echipa Kudika

Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.