Aspirina este un panaceu nelipsit din farmacia de acasa, pe care toti dintre noi l-am folosit la un moment dat, fie cu ocazia unei banale raceli, fie daca am avut temperatura sau o durere de cap. Asta pentru ca, de-a lungul timpului, acest medicament minune si-a capatat o reputatie de "bun la toate" prin efectele sale analgezice, antipiretice (scade temperatura), antiinflamatoare si antiagregante plachetare (mentine fluiditatea sangelui).
Cu toate acestea, medicii sustin ca trebuie sa avem grija in administrarea aspirinei deoarece exista situatii certe in care acest medicament poate avea efecte negative foarte neplacute.
In 1990 FDA (Food and Drug Administration) a atras atentia cu privire la utilizarea aspirinei in timpul sarcinii. Recomandarea FDA este de a nu folosi aspirina in ultimele trei trimestre de sarcina decat daca este recomandata de medicul specialist deoarece poate cauza probleme fatului sau poate produce complicatii la nastere.
Aspirina apare si pe lista substantelor toxice asupra fatului, emisa anual de Agentia de Protectie a Mediului din California.
Unele studii au aratat ca folosirea aspirinei in timpul conceptiei sau in prima perioada de sarcina poate creste riscul de avort spontan.
Totusi, majoritatea expertilor considera ca o doza care sa nu depaseasca un sfert din doza pentru un adult nu prezinta nici un pericol pentru fat, insa adminstrarea dozei totale pentru adult in timpul sarcinii poate produce noului-nascut probleme cardiovasculare si pulmonare.
Exista situatii in care utilizarea unor doze mici de aspirina in timpul sarcinii are efecte benefice, fiind o recomandare medicala. De exemplu, avorturile spontane repetate pot fi consecinta unei boli autoimune (organismul nu-si mai recunoaste structuri propri ), cunoscuta ca sindrom antifosfolipidic, pentru care se foloseste o combinatie de aspirina in doza mica si alte medicamente. Deasemenea, cercetatorii sustin ca femeile cu risc crescut de pre-eclampsie (tensiune arteriala crescuta in timpul sarcinii) pot beneficia de pe urma unui tratament cu aspirina in doze mici.