Complexele personale o piedica in calea potentialului creativ

Complexele personale sunt blocaje in viata unei persoane. Ele realizeaza o sciziune a Eului, invadeaza intreaga personalitate, destructureaza si dezechilibreaza. Complexele se nasc in copilarie, din nevoile nesatisfacute in aceasta etapa a vietii, exacerbandu-si sau diminuandu-si efectele pe tot parcursul vietii individului.

Foarte multi autori care au abordat creativitatea dintr-un punct de vedere psihanalitic au luat in considerare importanta depasirii unor complexe personale in folosirea deplina a potentialului creativ. Adler de pilda reduce motivatia creativitatii doar la cunoasterea complexului de inferioritate.
Din punct de vedere psihanalitic, dar non-freudian, complexul se defineste ca un segment de conduita alcatuit din tendinte, reprezentari, afecte, care este decupat din Eul constient. Complexul este un obstacol in calea independentei si libertatii unui individ, o parte a personalitatii care functioneaza anormal fata de ansamblul coerent al personalitatii, un segment de comportament non-integrat. Cineva poate realiza ca are un complex (sau mai multe), ori mai bine zis simptomele unui complex, atunci cand o stare de inhibitie il impiedica in anumite situatii sa reactioneze adaptat si eficient. Ceea ce il impiedica poate fi o reactie stereotipa care nu are acordul voluntar al persoanei, care se manifesta prin sentimente si reactii fizice cum ar fi jena, rusine, imposibilitatea de a vorbi, dorinta de a fugi. Atunci cand ceilalti percep reactiile individului ca inadecvate, excesive, repetitive, de fapt individul nu are constiinta unei nereguli, a unui fapt anormal, el considerand ca se comporta obiectiv, conform personalitatii lui. Necunoasterea complexelor personale este totala atunci cand persoana isi construieste un sistem propriu de aparare.

Se considera ca acele complexe care sunt cele mai susceptibile sa intervina si sa blocheze demersul creativ sunt: complexul de nesiguranta sau de insecuritate, complexul castrarii sau al afirmarii de sine in plan sexual, complexul de vinovatie, complexul de inferioritate.

Sentimentul de siguranta, de securitate este deosebit de important in dezvoltarea normala a unui copil. Sentimentele de securitate se bazeaza pe stabilitatea universului copilului din primii ani de viata, iar dragostea materna este unul din factorii de baza ai sentimentului de securitate. Atunci cand o persoana si-a dezvoltat acest complex, simptomele prin care acesta se exprima sunt hiperemotivitate, lipsa de incredere in altii si in viata, impresia de pericol iminent, de nedepasit. Toate acestea conduc la accese de anxietate, fobii, conduite de evitare, tulburari psihosomatice, securitatea devine valoarea suprema a vietii. De asemenea, individul are o conceptie negativa si pesimista asupra vietii, de renuntare, sau dimpotriva insecuritatea se poate transforma in gust pentru riscuri extreme, in sfidarea permanenta a mortii. Carl Rogers admite printre premisele interioare ale creativitatii, existenta securitatii psihice alaturi de libertatea psihica. In opinia lui Rogers securitatea psihica se poate obtine prin trei procese: acceptarea neconditionata a individului, a valorilor sale, acordandu-i incredere deplina; astfel individul poate deveni mai putin rigid si se poate actualiza in mod spontan; crearea unei atmosfere care sa nu permita patrunderea unei aprecieri valorice exterioare. O apreciere critica provoaca nesiguranta individului il impinge spre o atitudine defensiva, limitand astfel sfera sa perceptiva, in timp ce intr-o atmosfera eliberata de critica, individul va apela din nou la etaloanele sale valorice interne. Ultima conditie necesara securitatii psihice o constituie siguranta individului ca este inteles. Individul stie ca este acceptat ca atare si in acest fel el se va deprinde sa-si dezvaluie Eul sau real si sa-si structureze relatiile cu mediul inconjurator.