Setari Cookie-uri

Program de informare - riscurile cancerului de col uterin

Zece medici formatori din cadrul Societatii Nationale de Medicina Familiei (SNMF) si aproape 100 de voluntari studenti de la facultatile de medicina vor incepe luna aceasta implementarea unui program de informare cu privire la riscurile cancerului de col uterin, in peste 20 de scoli din Bucuresti, Cluj si Iasi, precum si in doua din cele mai mari shopping- mall-uri din Bucuresti si Cluj.

“Lipsa de informare este principalul factor din cauza caruia cancerul de col uterin face in continuare ravagii in randul romancelor de toate varstele. Daca nu ne pretuim sanatatea, putem risca suferinta bolii. Romania ocupa un dureros loc intai in Europa la mortalitatea cauzata de cancerul de col uterin; zilnic ne mor in medie 6 femei din cauza acestei afectiuni ce poate fi prevenita.

Prin urmare, parintii si adolescentele deopotriva trebuie sa inteleaga ca sta in puterea lor sa-si protejeze sanatatea si sa actioneze cu responsabilitate si sunt convinsa caacest program poate reprezenta inca un pas important in directia reducerii aparitiei cazurilor grave de cancer de col uterin. Ne-am dori ca programul nostru sa fie un semnal pentru nevoia intelegerii gravitatii problemei cancerului de col uterin in Romania, dar si a sperantei ca educatia, vaccinarea si testarea periodica pot reduce covarsitor pericolul acestei boli.”, a declarat Dr. Rodica Tanasescu, presedinte al SNMF.


Materialele educative distribuite de studenti in mall-uri au rolul de a trage un semnal de alarma pentru a determina tinerele saisi consulte medicul cat mai curand cu privire la starea lor de sanatate si la posibilitatea de a preveni o boala grava. Intalnirea cu parintii are drept scop informarea si educarea acestora atat cu privire la riscurile cat si la metodele de prevenire a cancerului de col uterin si va presupune o discutie interactiva intre participanti. In cadrul seminariilor dedicate elevelor si sustinut de medici si studentii la medicina, acestia vor incerca sa explice importanta mentinerii sanatatii prin aplicarea unor metode preventive, intr-un mod informal si adecvat varstei si intelegerii lor.


Sursa: Comunicat de presa


Citește și:

Vizionare placuta


Kudika
20 Mai 2011
Echipa Kudika

Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.