Setari Cookie-uri

Creditul pentru celule stem

Toti stim cat de mult se schimba viata unui cuplu atunci cand apare un nou membru al familiei. Intreaga lume se rastoarna, prioritatile se schimba brusc, iar toata atentia parintilor este concentrata pe cel mic. Acest lucru se reflecta si in cheltuielile familei, din care o parte importanta merge acum catre copil. Asa ca fiecare leu in plus conteaza, chiar si cand este vorba de sume care inainte pareau neinsemnate.

Gandit special pentru cea mai provocatoare perioada pentru un parinte - primul an din viata copilului, creditul pentru celule stem are multiple avantaje. In primul rand, exista posibilitatea achitarii creditului in avans, fara penalitati. Gradul de indatorare este de pana la 70%, fiecare parinte fiind liber sa aleaga un procent potrivit cu situatia sa financiara. Ratele pot fi achitate direct din contul curent, iar creditul poate fi accesat atat de soti, cat si de rudele de gradul I. Nu in ultimul rand, costurile asociate creditului sunt foarte reduse – dobanda fiind ROBOR6M + 5,25 pp=12,2%.



Documentele necesare pentru a beneficia de acest credit sunt: acte doveditoare de venit (adeverinta de venit şi copie dupa cartea de munca); alte acte doveditoare de venit (pensii, chirii, dividende, alte venituri cu caracter permanent); fisa fiscala pentru anul anterior; acte de identitate sot/sotie; contract de servicii semnat cu CORD BLOOD CENTER.


Astfel, cu ajutorul acestui credit, parintii vor pune “centura de siguranta” copilului lor, valorificand momentul unic de la nastere, fara sa simta deloc povara acestor costuri si concentrandu-si intreaga atentie si energie pe noul nascut. Mai multe informatii pot fi obtinute de la oricare dintre sediile CORD BLOOD CENTER din Bucuresti, Cluj sau Timisoara sau de pe www.cordcenter.ro, precum si de la oricare din unitatile teritoriale ale Bancii Transilvania din intreaga tara.
Citește și:

Vizionare placuta


Kudika
14 Februarie 2011
Echipa Kudika
Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:

Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.