Crucea Rosie Romana desfasoara de doi ani proiectul Banca de Alimente, o solutie imediata de ajutorare a persoanelor fara venituri sau cu venituri foarte mici.
Proiectul Banca de Alimente presupune colectarea de alimente neperisabile in depozitele Crucii Rosii prin donatii/sponsorizari, stocarea si distribuirea acestora catre persoanele vulnerabile din Bucuresti si din tara.
Principalii beneficiari ai acestui proiect sunt batranii, familiile cu multi copii si situatie materiala precara, familiile monoparentale, copiii cu dizabilitati proveniti din familii sarace, ajungand la peste 7 000 de familii.
In prezent, proiectul se deruleaza in 29 filiale de Cruce Rosie, 6 din Bucuresti si 23 din judetele Arad, Arges, Bacau, Bihor, Braila, Brasov, Buzau, Cluj, Constanta, Iasi, Ilfov, Sibiu, Suceava, Vrancea, Dolj, Galati, Hunedoara, Maramures, Mures, Prahova, Satu Mare, Timis si Mehedinti, la nivelul fiecarui judet si sector al municipiului Bucuresti existand cate o filiala de Cruce Rosie.
Facem un apel catre toti cei care au posibilitatea sa faca o donatie in oricare dintre magazinele partenere din Bucuresti si din tara: Carrefour, Mega Image, Real, Metro, Angst, Cora Cluj, Pizza Hut si KFC.