Setari Cookie-uri

25+1 Noutati sanatoase

Asa cum v-am obisnuit, de fiecare data cand apar noutati ce ne ajuta sa ne mentinem sanatatea si frumusetea ne straduim sa va informam cu privire la acestea. Asadar au fost lansate cateva produse pe piata despre care merita sa aflati.

Sense International (Romania), cu sprijinul financiar al International Women’s Association din Bucuresti, a dotat Spitalul Clinic de Urgenta "Sf. Pantelimon" cu un aparat de screening auditiv

Incepand cu luna martie a acestui an, o noua maternitate este inclusa in programul de Interventie Timpurie dezvoltat de Sense International (Romania). Cu sprijinul financiar al International Women’s Association din Bucuresti, Sense International (Romania) doteaza spitalul Spitalul Clinic de Urgenta "Sf. Pantelimon" din capitala cu un aparat pentru testarea auditiva a copiilor la nastere. Aparatul, in valoare de aproximativ 10.000 de euro, va asigura testarea auditiva a aproximativ 2.000 de copii nascuti anual.

Personalul medical al Sectiei de Neonatologie a beneficiat de o instruire in domeniul testarii auditive sustinuta de Dr. Alexandru Pascu – medic primar ORL, specialist in audiologie, doctor in stiinte medicale si cercetator principal gradul I la Institutul de Fono-Audiologie si Chirurgie Functionala ORL "Prof. dr. D. Hociota" din Bucuresti.

Citește și:

„Desfasurarea optima si eficienta a acestui program de screening al auzului la nou-nascuti va permite o detectie precoce (prima luna de viata) a hipoacuziei bilaterale permanente, un diagnostic obiectiv al acesteia pana la varsta de 3 luni si o interventie terapeutica adecvata (protezare sau implant cohlear) pana la varsta de 6 luni. Se asigura astfel, fara indoiala, conditiile optime pentru achizitia normala a informatiilor sonore si dezvoltarea normala a limbajului copilului”, declara dr. Alexandru Pascu.

Fundatia Sense International (Romania) continua si anul acesta programul de Interventie Timpurie prin care faciliteaza bebelusilor si copiilor mici nascuti cu deficiente de vaz sau de auz sansa de a beneficia de diagnostic, reabilitare si interventie timpurie. Programul este dezvoltat in parteneriat cu autoritati nationale si locale, gradinite, scoli, si beneficiaza si de sprijinul unei echipe multidisciplinare formate din doctori, psihopedagogi, psihologi, precum si parinti.

Citește și:

Dupa aceasta prima faza de screening (testare), SI(R) se implica activ in solutionarea problemelor depistate. Astfel, copiii care sunt diagnosticati cu deficiente senzoriale incep un program individualizat de recuperare in cadrul centrelor SI(R) de sprijin in interventie timpurie, in Bucuresti, Oradea si Timisoara.

Bilantul pozitiv al acestui program in anul 2009 s-a concretizat prin testarea auzului si/ sau a vederii la nastere a 6.564 de nou-nascuti (la Spitalul Clinic de Obstetrica Ginecologie „Prof. Dr. Panait Sarbu” si Spitalul Clinic de Obstetrica Ginecologie „Dr. Ioan Cantacuzino” din Bucuresti, Spitalul Clinic de Obstetrica Ginecologie Oradea si Spitalul Clinic de Obstetrica Ginecologie "Dumitru Popescu" din Timisoara).

Vizionare placuta


Kudika
12 Aprilie 2010
Echipa Kudika
Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:

Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.