In primul an de facultate prinsesem proportii. Mai exact, de la 55 de kg ajunsesem la 65, la 1,70 m. Cresterea in greutate se datora in primul rand faptului ca nu mai faceam niciun fel de efort fizic, ma obisnuisem sa imi petrec majoritatea timpului stand la birou si invatand. Pe langa asta eram destul de stresata iar eu mananc destul de mult pe fond nervos. Tin minte ca in timpul primei sesiuni nu exista masa fara o ciocolata la desert. Nu pot spune ca eram ingrozitor de grasa, dar ma rotunjisem considerabil, iar pentru un organism tanar si un metabolism destul de vioi eram mult peste limita admisa.

Secretul meu: mesele mici si dese

La un moment dat m-am mobilizat si mi-am spus ca nu se mai poate. Imi doream, ca orice adolescent sa am corp de fotomodel, sa fiu admirata si atunci cand am o fusta scurta sau sunt pe plaja. Am inceput asadar cum nu se poate mai rau: diete stricte, aport minim de calorii - 500 kcal/zi, infometare, lesinuri si tot alaiul de greturi si caderi de calciu. Ma simteam foarte rau, eram slabita, lipsita de energie. E drept, slabisem cam 5 kg intr-un interval destul de scurt (aproximativ 2 saptamani), dar eu nu eram multumita. Scopul meu era deja absurd: imi doream sa scad sub 50 de kg, sa fiu numai piele si os. Imi justificam aceasta idee spunand ca “trebuie sa am de unde sa ma ingras apoi”. Incepusem sa sufar de anorexie.

Ma simteam vinovata pentru orice firmitura pe care o inghiteam si nu mai suportam sentimentul acesta. Prin urmare, disperata fiindca nu mai reuseam sa slabesc, ca ma ingrasam cu aer, am luat hotararea “mareata”: "nu mai mananc deloc!". Am trait o saptamana doar cu doua mere. Mi-era rau, aveam o permanent aciditate in stomac si o stare de lesin. Partea ironica este ca in acea saptamana nu am slabit nici macar un gram.

Toata aceasta nebunie a avut si o parte buna: m-am lamurit la modul cel mai greu posibil ca faceam o mare prostie. Lupta grea nu a fost impotriva kilogramelor, ci pentru a reusi sa ma conving ca sanatatea mea este mai importanta decat silueta.

Primul pas a fost sa incep sa mananc normal. A fost ingrozitor fiindca ma ingrasam din orice si imi calcam pe suflet cand inghiteam mancare. Mi-am interzis sa mai citesc etichetele ambalajelor, sa mai numar calorii, mi-am spus ca am voie sa mananc orice. In scurt timp am ajuns de unde incepusem: 65 de kg si un metabolism mult mai lenes decat la inceput. Atunci am simtit ca greutatea mea s-a stabilizat - mancam la fel in fiecare zi si cantarul arata aceeasi greutate, am reinceput sa tin regim. De aceasta data insa cu cap! Am eliminat din alimentatie orice picatura de grasime, dulciurile si prajelile.

Cum am invins eu sindromul premenstrual
Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor: