Ziua Europeana a Gatitului si Alimentatiei Sanatoase

Ziua Europeana a Gatitului si Alimentatiei Sanatoase
Kudika
9 Noiembrie 2007

Ieri, 8 noiembrie 2007, Comisarul European responsabil pentru Sanatate Markos Kyprianou a lansat 'Ziua Europeana a Gatitului si Alimentatiei Sanatoase', care are ca scop incurajarea alimentatiei sanatoase in randul copiilor, in vederea combaterii ponderii crescande a obezitatii infantile in Europa.

Ieri, 8 noiembrie 2007, Comisarul European responsabil pentru Sanatate Markos Kyprianou a lansat 'Ziua Europeana a Gatitului si Alimentatiei Sanatoase', care are ca scop incurajarea alimentatiei sanatoase in randul copiilor, in vederea combaterii ponderii crescande a obezitatii infantile in Europa. Functionari ai UE, bucatari-sefi de elita si elevi din 14 state membre s-au reunit pentru demonstratii de gatit sanatos, alimente gustoase si ateliere care promoveaza un mod de viata echilibrat.

Comisarul Kyprianou a participat dimineata la lectii interactive de gatit, desfasurate la o scoala europeana din Bruxelles, unde 4 bucatari-sefi profesionisti au explicat unui numar de 60 de copii beneficiile unui mod sanatos de alimentatie. Comisarul European pentru Agricultura, dna Mariann Fischer-Boel, a vizitat la randul ei o scoala din Copenhaga, impreuna cu un bucatar-sef de elita danez. Avand in momentul de fata un numar de aproximativ 22 milioane de copii supraponderali sau obezi in UE, obiectivul major este de a insufla copiilor interesul pentru produsele alimentare cu care se hranesc si de a-i sensibiliza cu privire la principiile de baza ale unei alimentatii adecvate. Ziua Europeana a Gatitului si Alimentatiei Sanatoase a fost organizata de Comisia Europeana, in cooperare cu Asociatia Europeana a Bucatarilor-Sefi (Euro-toques).

Comisarul Kyprianou a declarat 'Este mult mai probabil ca obiceiurile sanatoase practicate de la o varsta frageda sa continue si la varsta maturitatii. Prin intermediul acestui parteneriat cu Euro-Toques, Comisia vizeaza sa promoveze importanta alimentatiei sanatoase in randul copiilor intr-un mod amuzant si interactiv. Incurajand copiii sa se bucure de o alimentatie sanatoasa si de exercitii fizice reprezinta cea mai buna investitie pe care o putem face in viitorul lor.'

Obezitatea infantila constituie o problema extrem de ingrijoratoare, numarul copiilor supraponderali sau obezi inregistrand o crestere anuala de 400,000 in Europa. Copiii obezi nu au doar probleme de sanatate, precum diabet si afectiuni ale ficatului, atunci cand sunt mici, dar este mai mult decat probabil ca ei sa se confrunte cu un risc sporit de boli cardiace, cancer, hipertensiune arteriala, accidente vasculare cerebrale si depresii, pe masura ce inainteaza in varsta.

Ziua Europeana a Gatitului si Alimentatiei Sanatoase face parte dintr-o campanie mai ampla a Comisiei pentru combaterea obezitatii prin incurajarea cetatenilor UE sa opteze pentru o alimentatie echilibrata si mai mult exercitiu fizic. Multe stiluri de viata isi au originea in perioada copilariei. In consecinta, este mult mai probabil ca acei copii care sunt invatati despre importanta unei alimentatii sanatoase si cum sa faca alegeri adecvate in privinta acesteia, vor duce un mod de viata echilibrat ca adulti. Astazi, evenimentele si atelierele organizate in mai multe state membre vor initia sute de copii in ceea ce priveste notiunea de alimentatie sanatoasa, intr-un mod placut si atractiv. Bucatarii-sefi Euro-toques vor gati impreuna cu copiii specialitati nutritive, demonstrand ca alimentatia sanatoasa poate fi si amuzanta, in timp ce functionarii Comisiei vor vorbi copiilor despre importanta unei alimentatii echilibrate si a activitatii fizice. De asemenea, in unele dintre statele membre implicate, vor avea loc conferinte de presa.

Vizionare placuta

Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:


Setari Cookie-uri