Setari Cookie-uri

Ce sa faci cand ai aflat ca ai rana pe col

In general termenul de rana pe col sperie foarte multe femei. Acest raspuns psihic are in cele mai multe cazuri efecte pozitive in sensul ca determina pacienta sa vina la urmatoarele controale, sa urmeze tratamentul si totodata sa efectueze regulat controlul ginecologic de buna voie. Efectele negative apar atunci cand acest stres devine exagerat iar respectiva femeie devine irascibila, depresiva si cauta cu disperare informatii mai ales pe net, ajungand sa aiba o imagine prea complexa a acestei patologii si in final sa ceara analize necorespunzatoare sau chiar sa urmeze tratamente naturiste nerecomandate de medic, dar gasite pe forum-uri sau cumparate la sfatul vreunei prietene.

Inflamatiile colului pot fi determinate spre exemplu de:
- infectia cu Chlamydia trachomatis;
- infectia cu Tricomonas vaginalis;
- asocierea Tricomonas cu Candida (adesea tricomonaza se asociaza cu Candida pentru ca Tricomonas determina un mediu acid in care cel mai bine se dezvolta Candida);
- Neisseria gonorrheae (gonococul);
- Herpex simplex (herpesul genital);
- virusul Papilloma uman (HPV);
- sifilis
- HIV
- tuberculoza
- mycoplasma

Cum se pune diagnosticul de rana pe col?

In genral medicul ginecolog efectueaza intai examenul vizual al zonei genitale si poate observa iritatii, inflamatii sau secretii anormale chiar si la nivelul colului pe care le vizualizeaza cu ajutorul celor doua departatoare metalice vaginale. Astfel el poate fi nesigur privind sanatatea organelor genitale ale pacientei pe care totodata o intreaba diverse lucruri legate de viata sexuala, menstruatie, metoda de conceptie etc. Pentru ca ceva pare a fi patologic la acest examen medicul cere o analiza de secretii si poate un test Papanicolau, dar nu este obligatoriu sa il ceara inca (decat daca pacienta nu l-a facut de mult timp, ar fi o ocazie buna sa profite de prezenta ei in cabinet pentru a-i face un bine propunandu-i testul). In fine, daca la testul de secretii a reiesit o infectie, se poate cere si cultivarea germenilor pe mediu de cultura si efectuarea antibiogramei (selectand exact antibioticul la care germenul care a infectat femeia este senzibil). Daca testul de secretii a decelat o infectie, normal este sa se creara in continuare si testul Babes-Papanicolau pentru ca daca vaginul a fost afectat exista sansa sa fi fost implicat si colul in acea infectie. Unii medici trec direct la tratamentul vaginitei fara a cere si testul Papanicolau, insa ca paicenta trebuie sa stiti ca acest test e bine sa-l efectuati si atunci cand ati fost diagnosticata cu o vaginita.

Citește și:

Kudika
22 Aprilie 2009
Echipa Kudika