Sa ai suflet de mama, sa nu poti fi mama

Cine a spus ca perechile care nu au copii sunt instabile s-a inselat amarnic. Legatura care uneste doi oameni laolalta ii leaga si mai profund. Atat doar ca uneori strange atat de tare incat ajunge sa sufoce. Sa arda. Sa consume. Si are un singur, mare si suficient neajuns: ii lipseste veriga principala. Nu vreau ca iubirea noastra sa-si piarda din poezie, nu vreau sa se transforme mai tarziu intr-una neimplinita, ofilita de reprosuri, de neputinta si frustrare.

Inca astept si sper intr-un miracol ce nu poate sa devina vreodata realitate.

Nu mi-as dori sa ma prefac in stana de piatra fara sa fi simtit ce inseamna sa vibrezi de viata. Nu imi doresc copii altora, visez la copilul meu, al nostru. Visez ca nu stiu ce nume sa-i aleg. Ma gandesc cat de greu o sa-mi fie cand o sa creasca mare. O sa aiba caracterul dificil al meu? O sa reusesc sa ma apropii de sufletul sau? O sa fiu mama pe care si-a dorit-o?...

Nu-mi doresc sa fie o prelungire a mea sau a sotului meu. Imi doresc in schimb sa-i alerge prin vene acelasi sange care ne pune si noua sufletul in miscare. Promit sa-l iubesc neconditionat fara sa-i cer perfectiunea, fara incercari gresite de a-l shimba dupa chipul si asemanarea mea. Imi doresc enorm de mult sa aud, sa vad, sa ating, sa simt viata noua cum pulseaza nebuneste in pantece.

Inca vreau sa gasesc in mine sufletul de mama. Cum sa accept ca nu se poate?

Demiana R.

Sursa: Garbo.ro

Citeste si alte articole interesante de pe Garbo.ro:

Tu mananci sanatos la birou?

Slabeste trisand!

Zambetul, secretul personalitatii tale