Kudika
6 August 2013

Cele mai bune remedii ayurvedice pentru prevenirea aparitiei firelor de par albe, pentru restaurarea culorii naturale a parului si incetinirea procesului de albire a parului!

Informatii oferite de Garbo.ro

Cateva fire de par alb pot trece neobservate. Ce ne facem insa atunci cand acestea se incapataneaza cu disperare sa apara? Din ce in ce mai multe, din ce in ce mai dese? Am cautat cele mai bune remedii ayurvedice pentru prevenirea aparitiei parului alb si tratarea sa. Iata cateva dintre cele mai populare metode ayurvedice de restaurare a culorii naturale a parului si de incetinire a aparitiei firelor albe:

Tratamente ayurvedice pentru incetinirea albirii parului

Pentru a reda parului culoarea sa naturala si a reduce aparitia firelor de par albe, Vasant Lad, autorul cartii "The Complete Book of Ayurvedic Home Remedies", recomanda un amestec obtinut din ulei esential de seminte de morcov si ulei de susan. Intr-un recipient de sticla care se inchide perfect se amesteca prin agitare o jumatate de lingura de ulei esential de seminte de morcov cu 4 linguri de ulei de susan. Dupa ce uleiurile s-au amestecat bine, se aplica pe scalp si pe radacinile parului, lasandu-se sa actioneze pret de 30 de minute. Dupa ce a trecuta jumatatea de ora respectiva, se clateste cu apa calduta, iar parul se spala cu un sampon bland. Daca ti-a mai ramas o cantitate din aceasta mixtura, o poti pastra in frigider pentru maxim o luna. Daca nu provoaca iritatii, acest tratament poate fi folosit zilnic.

ulei de nuca de cocos

Foto Ulei de nuca de cocos_Shutterstock

Un remediu ayurvedic cunoscut in incetinirea aparitiei parului alb este reprezentat de mixtura realizata din ulei de nuca de cocos si frunze de curry (ideal ar fi proaspete, insa in magazinele cu produse organice din Romania le vei gasi uscate). Acest tratament este util si in preventia caderii parului si in regenerarea sa. Intr-un vas in care am pus 1/8 ceasca de ulei de nuca de cocos se adauga ½ ceasca de frunze de curry si se lasa la fiarba la foc moderat. Dupa ce amestecul a inceput sa fiarba, se ia de pe foc si se lasa sa se raceasca pana ajunge la temperatura camerei. Se maseaza usor pielea capului cu aceasta mixtura, lasandu-se sa actioneze timp de 20 de minute. Ulterior, parul se spala cu apa calduta si sampon. Este un tratament care se aplica strict pe scalpul capului si par timp de 3 luni, o data pe saptamana.

Un tratament venind chiar de la vindecatorii traditionali din sudul Indiei este urmatorul: intr-un vas se amesteca o cantitate egala de ulei de susan si ulei de morcov si aceeasi cantitate de pudra de seminte de schinduf (methi), pastrata la soare timp de 21 de zile pentru o uscare perfecta.

Agrisa indiana sau Amla este un remediu indian excelent in prevenirea albirii parului si in regenerarea sa. Amesteca o lingura de suc natural de amla (disponibil in magazine cu produse bio) cu o lingura de ulei de migdale si cateva picaturi de suc proaspat de lime (maxim o lingura). Aplica acest amestec pe pielea capului si lasa sa actioneze timp de un sfert de ora.

Un alt tratament ayurvedic recomandat in tratarea parului alb pe un site specializat in remedii ayurvedice (homeremediesayurveda.blogspot.ro) este cel obtinut din combinarea sucului proaspat obtinut prin stoarcerea unei singure lamai cu 2 lingurite de apa pura si 4 lingurite de pudra de amla. Inainte de a aplica pasta obtinuta pe suprafata scalpului si a parului, asteapta 1 ora. Pentru a beneficia integral de efectele remediului, autoarea ne sfatuieste ca atunci cand folosim acest remediu sa renuntam la folosirea samponului sau a sapunului. “Foloseste-l la fiecare patru zile si vei vedea ca in cateva luni toate firele tale vor fi negre”, specifica aceasta…

Foto homepage: Beautiful middleaged woman with short hair_Shutterstock

Vizionare placuta

Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor: