Cu o frecventa din ce in ce mai mare in zilele noastre, de 10 - 15 % in populatia adulta, litiaza biliara ("pietrele") este intalnita cu precadere la femei, la care apare de doua ori mai mult decat la barbati.
Calculii biliari sunt formati din colesterol si alte substante care intra in mod normal in compozitia bilei. Aceasta este un lichid galben-verzui secretat de ficat in scopul digestiei lipidelor din alimentatie si depozitata intr-un saculet situat sub ficat, saculet care constituie vezica biliara.
Atunci cand functia vezicii biliare este alterata, cand nu se goleste normal, incep sa se formeze cristalele de colesterol, care pornesc de la cele mai mici dimensiuni si pot ajunge in cele din urma pana la marimea unei mingi de golf. Calculii biliari apar atunci cand colesterolul si substantele constituente ale bilei cristalizeaza, adica se depun sub forma de cristale, formand asa numitele “pietre” in vezica biliara. Acesti calculi contin colesterol, bilirubina, saruri minerale, carbonati si fosfati de calciu, etc. Pot sa ramana in vezica fara sa dea nici un simptom, dar pot sa provoace si crize chinuitoare.
Factorii de risc ai litiazei biliare:
Sansele de a dezvolta litiaza biliara simptomatica sunt mai mari pentru:
- persoanele de sex feminin - femeile au un risc de 2 - 3 ori mai mare decat barbatii de a dezvolta litiaza biliara. Acest fapt se pare ca se datoreaza hormonilor estrogeni care provoaca o crestere a concentratiei de colesterol in bila.
- varsta de peste 55 de ani - incidenta litiazei biliare creste cu 1- 2% pe an
- persoanele supraponderale sau obeze - greutatea neadecvata este un factor de risc major pentru litiaza
- persoanele cu niveluri crescute de colesterol "bun" (HDL sau lipoproteine cu densitate mare) si trigliceride (tipuri de grasimi gasite in sange si alimente)
- sedentarismul: conform unui studiu, persoanele de 65 ani care se uita la televizor mai mult de 40 ore pe saptamana sunt de 3 ori mai supusi riscului de formare a calculilor biliari decat cele care urmaresc mai putin de 6 ore pe saptamana.
- Tarot Online: Previziuni și etalări zilnice.
- De ce se îngustează sau blochează arterele: 4 cauze
- Festivalul World Class: #BeHealthy va avea loc în București pe 7 octombrie, cu acces GRATUIT la toate antrenamentele
- Dr. Iulia Velicu: Ai grijă de igiena dinților, la fel cum faci cu părul, unghiile sau pielea