Planul strategic de actiune impotriva hepatitelor in Romania

Planul strategic de actiune impotriva hepatitelor in Romania
Kudika
28 Iunie 2013

Asociatia Pacientilor cu Afectiuni Hepatice din Romania (APAH-RO) impreuna cu Asociatia Europeana a Pacientilor cu Boli de Ficat (ELPA) a lansat un „Plan strategic de actiune impotriva hepatitelor in Romania”.

Comunicat de presa

Evenimentul a fost anuntat la Timisoara, in cadrul Congresului Societatii Romane de Gastoenterologie, Hepatologie si Endoscopie Digestiva (SRGH), editia a XXXIII-a, din perioada 12-15 iunie 2013, care s-a bucurat de prezenta a peste 800 de medici din tara si strainatate.

Alaturi de medicii care și-au adus aportul la realizarea proiectului, la lansare au participat initiatorul/coordonatorul proiectului, Achim Kautz, director pe politici de sanatate in cadrul ELPA, Prof. Dr. Ioan Sporea, seful Clinicii de Gastroeterologie si Hepatologie Timisoara, totodata presedinte SRGH, Prof. Dr. Oliviu Pascu, presedintele comisiei de Gastroenterologie din cadrul Ministerului Sanatatii și Marinela Debu, președinte APAH-RO.

hepatita tratament

Trimitem anexat, spre consultare, textul integral al proiectului, care cuprinde o analiza concentrata a situatiei hepatitelor virale in Romania și efectul negativ al acestora asupra pacientilor in particular, dar și asupra societatii romanești, in general.

Se stie ca in comparatie cu alte state membre UE, Romania are cea mai mare prevalenta a hepatitelor B si C. Se estimeaza ca exista aproximativ doua milioane de romani infectati cu hepatita cronica. Dintre acestia, 85% nu stiu ca poarta acest virus. Astfel, se asteapta ca in urmatorii ani, in Romania sa existe cel mai mare numar de bolnavi cu hepatita virala in faza cronica, ciroza si cancer la ficat. Analizand aceasta situatie, se estimeaza ca aproximativ 100.000 de romani ar putea muri din cauzele mentionate, doar in urmatorii 5-10 ani. Pentru a preveni aceasta situatie, exista o solutie, prezentata in lucrarea de fata. E un moment foarte important, nu doar pentru Romania, ci si pentru UE, pentru ca acest proiect este unul dintre cele mai bune, din cele existente la ora actuala, in Europa. Este de fapt primul la nivel global care are la baza un plan de actiune strategic, cu actiuni concrete. Acest proiect prezinta trei mari avantaje principale pentru Romania: e usor de implementat, este eficient din punct de vedere al costurilor, avand in vedere ca se pot economisi anual pana la 150 de milioane de euro, si poate transforma Romania intr-un exemplu de bune practici, pentru celelalte state ale lumii. Nu trebuie facute noi investitii, ci doar folosirea in mod eficient a fondurilor existente”, a declarat reprezentantul ELPA, Achim Kautz.

„Mentionam ca evaluarea de fata include patru domenii principale: prevenire, depistare, tratament și monitorizare și se bazeaza pe analiza datelor existente cu scopul de a identifica punctele slabe in comparatie cu situatia din alte state europene. Analiza se bazeaza, de asemenea, pe o recenzie a literaturii de specialitate și pe o serie de discutii directe cu medici romani de renume din domeniul hepatitelor și al serviciilor de sanatate, ale caror opinii și expertiza au fost incorporate in acest document. Totodata, sunt mentionate propuneri concrete, aplicabile, care sa duca la imbunatatirea substantiala a situatiei actuale privind hepatitele virale, daca Guvernul manifesta vointa politica de a intreprinde pași concreti pentru crearea mecanismelor necesare depistarii timpurii și a tratamentului eficient al hepatitelor”, a punctat presedintele APAH-RO, Marinela Debu.

Foto@Shutterstock.com

Vizionare placuta

Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:


Setari Cookie-uri