Setari Cookie-uri

Helioterapia sau baile de soare

Soarele este unul dintre elementele primordiale fara de care viata nu ar putea exista. Lumina solara influenteaza o multitudine de procese biochimice care stau la baza metabolismelor organismului uman.

In prezent este cunoscut faptul ca expunerea corecta la soare, adica expunerea cronica si moderata, stimuleaza sinteza de vitamina D, un puternic protector impotriva multori tipuri de cancer, inclusiv melanomul.

Alimentatia bogata in vitamina D poate compensa doar intr-o mica masura lipsa expunerii solare. Mai nou, au aparut pe piata produse fortifiate cu vitamina D precum laptele fortifiat. Alte alimente care contin vitamina D sunt somonul si uleiul din ficat de cod. Insa specialistii afirma ca ceea ce obtinem din alimentatie este incomparabil mai putin decat este necesar pentru preventia cancerului si decat organismul produce in mod natural in piele.

Lunile de vara reprezinta cea mai buna ocazie pentru a ne forma rezervele de vitamina D, in conditiile in care, in perioada din octombrie pana in martie nu putem sintetiza vitamina D, din pricina lungimii de unda a radiatiilor ultraviolete de tip B. In aceasta perioada este importanta suplimentarea cu diferite produse ce contin vitamina D precum alimentele fortifiate.

Citește și:

Alte efecte benefice ale bailor de soare:

Helioterapia are efecte benefice asupra profilului hormonal, in special asupra functionarii glandei tiroide. Razele soarelui stimuleaza producerea unui hormon numit serotonina, implicat in diferite procese psihice, in mecanismul somnului etc.

S-a observat ca expunerea la soare induce o ameliorare a tensiunii arteriale, probabil prin vasodilatatia produsa si prin stimularea sintezei de vitamina D.

Helioterapia are efecte favorabile in dispepsii de origene nervoasa, oboseala cronica, refacere dupa diferite boli, grabirea vindecarii unor plagi atone, supuratii cutanate, in ameliorarea reumatismului, durerilor de spate.

Tuberculoza pulmonara dar si cu alte localizari beneficiaza de pe urma helioterapiei ca terapie adjuvanta alaturi de tratamentul medicamentos.

Citește și:

Helioterapia trebuie facuta progresiv, incepand cu expuneri de 10 minute si crescand in fiecare zi. Orele cele mai potrivite sunt cele matinale, intre 8 si 10 cand cantitatea de ultraviolete este mai mare. Acestea stimuleaza sinteza de vitamina D si sunt responsabile de efectele biologice obtinute prin helioterapie.

Un articol de Ciprian Chitu

Vizionare placuta


Kudika
28 Iulie 2008
Echipa Kudika

Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.