Cum am invins eu sindromul premenstrual

Imi aduc aminte de prima pata rosie... Am fost ingrozitor de speriata, desi mama imi povestise de nenumarate ori cum va fi ca sa ma previna in fata unei surprize fiziologice. N-a reusit, tot surprinsa si speriata am fost. Dar fizic ma simteam foarte bine, mai putin psihic fiindca desluseam o schimbare a corpului meu si ma incerca o usoara stare depresiva si tendinta de izolare.

Noroc ca prietenele mele intalnisera mai devreme “supriza” si m-au sustinut moral destul de mult. In fine, in urmatoarea luna m-am simtit rau. Nu destul de rau, dar cu o zi inainte ma durea burta si ma simteam obosita, cu stare de somnolenta si fara pofta de mancare. Prima zi a fost crunta, ma durea spatele de parca as fi carat tone in spinare si n-am facut altceva decat sa zac in pat.

In urmatoarea luna a inceput calvarul... Cu O SAPTAMA inainte de menstruatie a inceput sa-mi fie rau, sa ma doara ingrozitor sanii, sa am stari de voma, sa imi creasca greutatea cu vreo doua kg, sa ma doara capul, sa fiu incredibil de rea, eu care eram o fire calma si vesela, sa nu ma pot concentra... Iar in a patra luna de menstruatie, tot cu o saptamana inainte de periodicul eveniment, am zis ca mi-a venit sfarsitul...

Era clar, asa nu se mai putea si deja imi era frica de faptul ca mai aveam multe luni in fata pana la menopauza! M-a luat mama de manuta si asa am cunoscut primul ginecolog, care era un EL! Vai ce traumatizant a fost... nocorc ca era asa de bland si intelegator. Ce a fost interesant a constat in faptul ca nu mi-a dat medicamente, ci o lista de indicatii pe care mi le-a scris dupa ce mi-a pus o suita de intrebari. Fara medicamente! Eu as fi vrut o pilula minune care sa faca sa dispara tot ceea ce ma nemultumea, iar el a venit cu solutia aceea despre care mi-a spus ca isi va face efectul in cateva luni. “Asa de greu?” am exclamat eu. “Tot ce e bun se obtine greu”, mi-a replicat el.

A avut dreptate, cred ca il voi pomeni toata viata si va voi spune si voua imediat de ce. Mi-a trecut atunci in jumatate de an, cu tot felul de tulburari menstruale care sunt firesti oricarei femei in primii trei ani. Dar recomandarile lui au fost fantastistice si imi pare rau ca am realizat asa tarziu... Sindromul premenstrual mi-a revenit acum patru luni, fetelor, pe fond de stres fireste, caci stresul strica orice echilibru hormonal. Criza nu-i usor de dus, dar eu vad pozitiv schimbarile, ar fi pacat sa le privesc in negru cand am o singura viata. Am reluat indicatiile ginecologului si mi-am revenit din nou. Iata despre ce este vorba.

---