Setari Cookie-uri

Saptamana Europeana de Prevenire a Cancerului de Col Uterin

Scopul acestei actiuni este sa sensibilizeze populatia cu privire la acceptarea vaccinului HPV si cresterea increderii in eficienta acestuia, astfel incat, in timp, prin vaccinare, numarul femeilor care dezvolta cancer de col uterin sa scada semnificativ.

Comunicat de presa

Stim cu totii ca sanatatea este cea mai de pret. Trebuie sa facem tot ce ne sta in putinta pentru a o pastra deoarece este mult mai usor sa previi decat sa tratezi. Mesajul pe care Fundatia Renasterea il transmite femeilor este acela ca putem preveni aparitia cancerului de col uterin, printr-un regim de viata sanatos, prin controale medicale periodice si prin vaccin, realizare a medicinei moderne. Sta in puterea noastra sa ne ferim de cancer, sa diagnosticam precoce orice afectiune prin investigatii medicale regulate si sa ne salvam sanatatea!” , a declarat Mihaela Geoana, Presedintele Fundatiei Renasterea.

saptamana europeana de preventie a cancerului de col uterin

Potrivit European Cervical Cancer Association (ECCA), programele coerente de screening pentru cancerul de col uterin pot preveni pana la 80% din cazurile de cancer de col uterin. In plus, vaccinurile contra HPV au o eficienta extrem de mare atunci cand sunt administrate adolescentilor si pot reduce rata imbolnavirii de cancer de col uterin chiar si mai mult.

Citește și:

Atunci cand suntem sanatosi este greu sa ne gandim la ce trebuie facut pentru a ne feri de boala, insa cand ne uitam pe cifre realizam cat de reala este amenintarea acesteia. In fiecare an, in Romania, mor 2000 de femei din cauza cancerului de col uterin si alte 3000 de femei isi anunta familia ca au fost diagnosticate cu acest tip de cancer. Boala aceasta distruge viata normala a femeii, poate destrama familii si lasa copii mici fara mame. De aceea, nici nu ar trebui sa mai stam pe ganduri cand vine vorba de un vaccin care sa ne protejeze, care sa ne fereasca de chinurile prin care trece o femeie cu cancer de col uterin”, spune Dana Razboiu, Ambasador al Coalitiei de Prevenire a Cancerului de Col Uterin in Romania.

In contextul in care aproape fiecare caz de cancer de col uterin poate fi prevenit, 60.000 de femei dezvolta aceasta boala in Europa in fiecare an, iar 30.000 mor din cauza ei. Potrivit ECCA, unul din motivele pentru care ne lovim de aceste cifre este reprezentat de faptul ca multe tari (printre care si Romania) nu au adoptat inca programe eficiente si coerente de screening si de vaccinare, astfel ca oamenii din aceste tari nu au acces la aceste mijloace de protectie. In al doilea rand, chiar si acolo unde aceste programe sunt in desfasurare, exista multe femei care nu sunt la curent cu importanta acestor masuri de precautie, asa ca nu le folosesc.

Citește și:

Foto: Shutterstock.com

Vizionare placuta


Kudika
23 Ianuarie 2013
Echipa Kudika

Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.