Kudika
11 Martie 2014

Zona intima este una dintre cele mai sensibile parti ale corpului feminin, supusa unei serii de transformari si procese fiziologice, care au rolul de a asigura in mod natural sanatatea intima.

Comunicat de presa

Dintre acestea, menstruatia este adesea insotita de o gama complexa de simptome ce pot oferi indicii legate de sanatatea si functionarea corecta a organismului. De aceea este foarte important ca orice femeie sa fie informata, sa-si cunoasca foarte bine propriul corp, precum si semnalele pe care acesta i le transmite:

Sindromul premenstrual – “se manifesta cu una-doua saptamani inainte ca menstruatia sa apara. Unele femei pot experimenta simptome fizice si psihice variate, iar altele pot sa nu prezinte nici un simptom. Sindromul premenstrual poate cauza: balonare, dureri de spate, dureri de cap, ale sanilor, acnee, pofta de dulciuri, oboseala, depresie, anxietate, constipatie, insomnie, crampe abdominale. Acestea nu sunt foarte grave si nu reprezinta motive de ingrijorare, decat in cazul in care sunt insotite de dureri intense sau simptome resimitite mult mai puternic decat in mod normal si devin obstacole in desfasurarea zilnica a activitatilor” explica specialistul Ropharma, Dr. Tania Bejan.

Menoragia – sau cresterea abundentei si duratei ciclului menstrual. Aceasta este cauzata de un dezechilibru al hormonilor precum progesteron sau estrogen, pubertatea, infectie, inflamarea cervixului, hipotiroidism, tumori necanceroase ale uterului sau schimbari in dieta.

Lipsa menstruatiei - “La adolescente se numeste amenoree si poate insemna faptul ca menstruatia nu a aparut pana la varsta de 16 ani. Amenoreea secundara se refera la aparitia menstruatiei si apoi disparitia ei pentru trei luni. Cauzele pot fi reprezentate de: un defect al aparatului genital, probleme cu glanda pituitara, anorexie, hipertiroidism, chisturi ovariene, fluctuatii ale greutatii, sarcina. Acestea difera la adulti si sunt de obicei: insuficienta ovariana prematura, infectii pelvine, sarcina, alaptarea sau menopauza, in functie de varsta la care se manifesta.“ ne informeaza Dr. Tania Bejan, specialist Ropharma.

Menstruatia neregulata

Un ciclu normal - adica perioada dintre prima zi a unei menstruatii si prima zi a urmatoarei menstruatii - poate sa dureze intre 21 si 35 de zile. In primii ani de menstruatie, ciclurile sunt lungi si neregulate, iar odata cu inaintarea in varsta devin mai scurte si neregulate. Oricum, este posibil ca menstruatia sa nu fie niciodata regulata, adica in unele luni va dura mai mult, in altele mai putin. Acest lucru nu este anormal. Ce ar trebuie sa te ingrijoreze sunt schimbarile bruste. Daca ai un ciclu regulat care dintr-o data devine foarte neregulat, atunci mergi la ginecolog.

Foto@ Shutterstock.com

Vizionare placuta

Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor: