“A avut dreptate mami. Nu am simtit nimic. Mai usor ca un vis” sunt primele cuvinte ale Dariei in momentul in care a deschis ochisorii verzi si curati, trezindu-se dupa anestezie pe masa de operatie.
Dupa cateva zile de greata si stari de voma, Daria a plecat acasa neschimbata. Acelasi par lung si bogat, acelasi zambet de soricel (eu spun ca e de iepuras), aceeasi ”intelepciune copilareasca” care a facut-o sa le spuna parintilor inainte de operatie: “Nu inteleg de ce plangeti… problema e a mea, nu a voastra, iar eu l-am ales pe Domnul Doctor si totul va fi foarte bine.” Lunea viitoare, Daria incepe scoala, iar viata ei va fi cel putin la fel de buna ca inainte de operatie. Nimeni nu va sti ce i s-a intamplat si nu va avea nici macar scutire de la orele de educatie fizica.
Sa fie spitalul nostru nou-nout unde a avut loc operatia si ingrijirea post-operatorie? Poate, intr-o anumia masura. Insa Doctorul Stoica are aceeasi rata de succes, folosind aceleasi instrumente cand opereaza la Marie Curie ca si in spitalele Regina Maria.
Prapastia vine din reputatia pe care neurochirurgia craniana o are in Romania. Izolarea tarii dinainte de ’90, pe de o parte, dar mai ales inertia si inchistarea scolii romanesti din ultimii 22 de ani face mai multe victime decat ne putem imagina. Vieti pierdute, mutilate; imposibilitatea tehnica de a rezolva problema a mii de romani care an de an sunt victime ale tumorilor craniene. Capete rase, cicatrici uriase, bucati mari din craniu dislocate si apoi hemoragii, paralizii, pierderea sau afectarea unor functiuni vitale … Asta este ceea ce stim si ce ne umple de groaza. Asta este ceea ce se intampla in majoritatea cazurilor. Daria si alte sute de romani, operati ca si ea, ne-ar contrazice. Ne-ar rade in fata.
Foto: Shutterstock.com
Spune-ti parerea!