Sarcina este o perioada particulara din viata oricarei femei. Se produc multe schimbari in aceasta perioada, care se rasfrang asupra intregului corp. In esenta, exista doua cauze majore ale aparitiei arsurilor in perioada sarcinii.
In primul rand, in sarcina se secreta hormoni care relaxeaza musculatura neteda. Fara acesti hormoni, nu ar fi posibila cresterea spectaculoasa la care este supus uterul.
Insa aceiasi hormoni actioneaza asupra musculaturii din peretii tuturor organelor, afectand si fibrele musculare ale sfincterului cardia. Asadar, aceasta „supapa” nu se va mai inchide eficient si va permite refularea de continut gastric inapoi in esofag.
Al doilea motiv universal valabil pentru care apar arsurile in sarcina este acela ca, in sarcina avansata, uterul ocupa atat de mult spatiu incat practic toate organele sunt impinse mult in sus si ingramadite. Nici stomacul nu face exceptie. Volumul sau devine mai mic, iar cand este supraincarcat, alimentele sunt efectiv impinse mecanic catre „in sus”, asadar, tot catre esofag. Supus mereu actiunii iritante a sucului gastric, esofagul reactioneaza si devine dureros.
Desi in sarcina administrarea de medicamente este contraindicata, exista o serie de remedii simple, „babesti”, care sa te ajute sa reduci disconfortul. Iata ce poti face:
-
Kudika
Dr. Dana Miricioiu, medic chirurg estetician dezvaluie secretele...
-
Alexandra Chivu
Dieta epigenetică, un stil de viață dincolo de calorii. Ce...
-
Kudika
Cori Grămescu, nutriționist și antrenor de pilates dezvăluie 10...
-
Alexandra Chivu
Meniu pentru o viață sănătoasă: Descoperă cele mai bune alegeri...
-
Kudika
Psihoterapeutul Diana Vasile, Co-fondator și Președinte al ISTT,...
-
Iulia Maftei (Dibu)
Interviu cu Dr. Diana Mihai, medic primar Obstetrică-Ginecologie :...
-
Kudika
27% dintre români vor să slăbească în medie 10,13 kilograme, iar în...
-
Alexandra Chivu
Strălucind în maternitate - ghid pentru viitoarele mămici: cum își...
-
Alexandra Chivu
Ghid pentru viitoarele mame: ce analize trebuie să faci înainte de...
Foto: mana pe burta - shutterstock.com
Spune-ti parerea!