Deși bolile pot apărea la orice vârstă, riscul crește odată cu îmbătrânirea. Multe afecțiuni rămân nediagnosticate până în stadii avansate, deoarece sunt silențioase, iar oamenii nu se implică în deciziile ce le privesc sănătatea din timp. De aceea, consultațiile de rutină reprezintă un instrument util pentru a depista la timp modificările patologice și a preveni apariția bolilor cronice. Din păcate, multe persoane neglijează controalele de rutină, ceea ce duce la creșterea cazurilor de boli cronice și mortalității. Dacă ai peste 40 de ani, iată ce controale de rutină trebuie să efectuezi în fiecare an.
Examenul clinic presupune consultația medicală propriu-zisă. Aceasta constă în observarea semnelor fizice de boală, palpare, auscultație cardiacă, măsurarea tensiunii arteriale și calcularea indicelui de masă corporală (IMC). Astfel, în urma examenului clinic se poate stabili dacă este nevoie de investigații suplimentare și dacă pacientul prezintă risc ridicat de a dezvolta anumite boli, cum ar fi boli cardiovasculare.
În primul rând, este important de știut că toate femeile trebuie să efectueze o autoexaminare a sânilor în fiecare lună. Aceasta poate fi făcută și de către medic, în cadrul consultației ginecologice. Scopul examenului clinic al sânilor este de a depista prezența unor formațiuni anormale.
După vârsta de 40 de ani, se recomandă efectuarea unei mamografii în fiecare an sau la fiecare doi ani, în special femeilor cu factori de risc (cazuri în familie de cancer de sân). Aceasta presupune presarea sânului între două suprafețe tari. Procedura utilizează raze X, însă gradul de iradiere este neglijabil. De asemenea, este posibilă detectarea și diagnosticarea afecțiunilor sânilor prin ecografia mamară, fiind o metodă de primă intenție la femeile cu vârsta cuprinsă între 30 și 39 de ani, dar și la recomandarea medicului peste vârsta de 40, indiferent de mamografia anuală.
Consultul ginecologic trebuie efectuat anual și include:
-
Kudika
Beneficiile homeopatiei la copii
-
Kudika
Istoria ochelarilor de soare aviator
-
Kudika
Ce este homeopatia și care sunt bazele acesteia
-
Kudika
Metode de tratament inovatoare pentru afecțiunile sistemului digestiv
-
Kudika
Alimente de care să ne ferim atunci când ținem post. Află care sunt...
-
Kudika
Dr. Dana Miricioiu, medic chirurg estetician dezvaluie secretele...
-
Alexandra Chivu
Dieta epigenetică, un stil de viață dincolo de calorii. Ce...
-
Kudika
Cori Grămescu, nutriționist și antrenor de pilates dezvăluie 10...
-
Alexandra Chivu
Meniu pentru o viață sănătoasă: Descoperă cele mai bune alegeri...
Examen pelvin: inspecția vulvei, colului uterin, uterului, ovarelor cu ajutorul unui speculum (dispozitiv care deschide vaginul) și examenului digital.
Analiza secreției vaginale: în cadrul consultației, medicul va recolta secreție vaginală pentru analiză. Ajută la depistarea infecțiilor vaginale.
Ecografie transvaginală: se efectuează prin inserarea transductorului ecografic în vagin, pentru a prelua imagini de la nivelul uterului, ovarelor și colului uterin.
Test Babeș-Papanicolau: în timpul examenului pelvin, medicul recoltează țesut de la nivelul colului uterin pentru analiză. Testul este o metodă de screening pentru depistarea virusului HPV, care are și tulpini cu risc oncologic mare, ce se poate transforma ulterior în cancer de col uterin.
Medicul de familie îți poate recomanda o serie de analize de sânge, pentru screeningul unor afecțiuni, cum ar fi diabetul zaharat, afecțiunile tiroidiene sau bolile cardiovasculare. Ce analize sunt recomandate:
Hemoleucograma
Ureea și creatinina serică
Profilul lipidic (colesterol total, HDL, LDL, trigliceride)
Glicemie
TSH și FT4
Sănătatea orală este, de asemenea, importantă. Vizita la dentist trebuie efectuată la fiecare 6 luni. În cadrul consultației stomatologice, medicul evaluează starea danturii și poate recomanda anumite tratamente, dacă este nevoie. În cadrul consultației, se efectuează o curățare profesională a dinților, care cuprinde detartrajul și periajul profesional.
După 40 de ani, trebuie început și screeningul pentru cancer colorectal. Acesta cuprinde:
Testul de hemoragii oculte în materiile fecale – analiză a materiilor fecale, pentru a depista prezența sângelui.
FIT (test imunologic a hemoragiilor oculte din fecale)
După 50 de ani, sigmoidoscopia se recomandă la fiecare 5 ani, iar colonoscopia la fiecare 10 ani. Acestea presupun inserarea unui tub prevăzut cu cameră video în rect.
Consultul oftalmologic se recomandă după vârsta de 40 de ani la fiecare 2 ani, chiar dacă nu suferi de o afecțiune oculară. În cazul femeilor cu probleme de vedere, consultația oftalmologică poate fi efectuată mai des, în funcție de recomandarea medicului.
După vârsta de 50 de ani, se recomandă măsurarea densității minerale osoase cu testul DEXA, care utilizează o doză mică de raze X. Acesta este recomandat în special femeilor cu istoric medical de fracturi osoase.
Fotografie creată de Thirdman, de la Pexels
Spune-ti parerea!