Un articol de dr. Daniela Cocu, Medic Specialist Medicina Interna la Centrul Medical MEMORMED

Expert Kudika

___________

Despre afectiunile vezicii biliare Ce este litiaza biliara (pietre la fiere)?

Litiaza biliara reprezinta formarea de calculi (denumiti popular si pietre) in colecist – organul in care se acumuleaza bila, in cunostinta larga publica aceasta afectiune fiind denumita „a avea pietre la bila” sau termen identic „a avea pietre la fiere”.

"Namol" la fiere

Sludge-ul biliar - denumire folosita de medici ca termen medical pentru a defini ceea ce popular este cunoscut ca si „namol biliar” sau „mal biliar”, reprezinta depunerea unei bile mai dense, mai vascoase care poate forma un sediment biliar.

Litiaza biliara - factori favorizanti si cauze

Factorii favorizanti formarii acestor doua entitati (litiaza sau sludge-ul) pot fi variati si diversi, insa, probabil ca alimentatia moderna mai consistenta, mai bogata caloric, impreuna cu lipsa de activitate fizica (sedentarism) sunt motive destul de importante favorizante pentru ca la un anumit moment colecistul sa depuna sediment biliar, ce intr-un interval de timp variabil poate deveni litiaza biliara. Excesul ponderal, curele de slabire severe si repetate, sarcinile repetate reprezinta deasemenea motive favorizante importante ce pot determina sludge biliar si respectiv litiaza biliara.

Sexul feminin pare a fi mai afectat de aceste afectiuni decat sexul masculin insa, se pare ca, in afara acestor cauze ar functiona ca si factor favorizant si o componenta ereditara.

Am luat in consideratie factorii favorizanti cei mai frecventi si cei mai familiari intr-o oarecare masura publicului larg.

Litiaza biliara (calculii biliari) si sludge-ul biliar (acumulare de sediment biliar) pot fi asimptomatice, prezenta sedimentului biliar sau a calculilor biliari este posibil sa nu se manifeste prin semne sau simptome care sa atraga atentia asupra acestor afectiuni.

Litiaza biliara - investigatii medicale

Atat calculii biliari cat si sedimentul biliar pot fi depistati intamplator in cadrul unor controale folosind ecografia abdominala, tomografia computerizata sau rezonanta magnetica nucleara. Cea mai accesibila si mai des folosita in aceasta perioada este ecografia abdominala.

Avand in vedere importanta prevenirii bolilor precum si faptul ca ecografia abdominala poate fi folosita ca metoda de screening (de depistare) a afectiunilor biliare, examinarea ecografica abdominala este necesar sa se efectueze sistematic atat ca examen de rutina (alaturi de analizele de sange uzuale) cat si pentru examinarile de control in cazul in care se evidentiaza afectiuni biliare.

Foto: localizarea anatomica a vezicii biliare @ Shutterstock.com

Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor: