Povestea mea: Cum am renuntat eu la tigari!

Dar prietenul meu de care m-am indragostit nebuneste este nefumator (excetia de la regula). Asadar, a trebuit sa indur multe momente in care sa stau fara tigara fiindca nu puteam fuma cand el... nu era fumator. A fost greu si enervant. M-a cerut in casatorie si mi-a zis ca vrea sa avem un copil. Ce fericita am fost! Ce femeie, la 28 de ani, nu-si doreste sa isi poata face o familie si sa aiba un bebe! Minunat! Dupa care mi-am dat seama ca tigara asta ar fi foarte suparatoare pentru familia mea, cand ar fi gata intemeiata. In primul rand in timpul sarcinii n-am voie, apoi nici cand copilul este mic, plus ca prietenul gasea tot felul de metode de a ma convinge sa fumez mai rar, ba ajunsese sa-mi ofere recompense de fiecare data cand aveam puterea sa bag la loc o tigara pe care tocmai o scosesem din pachet ca sa o fumez. Am inteles ca poate ar fi mai bine fara...

Am incercat sa ma las brusc (fumam un pachet, uneori mai mult, pe zi). N-am reusit, dupa doua zile de abstinenta imi venea sa ucid pe cineva pentru o tigara. Plasturi cu nicotina nu am putut lua, caci tot fumam si ma intoxicam de prea multa nicotina. Fumam pentru ca ma invatasem sa fumez. Asociasem tigara cu mai toate activitatile mele din viata de zi cu zi: cu cafeaua de dimineata, cu televizorul, cu micile pauze de la serviciu, cu starile de nervi, dar si cu starile de fericire, cu momentele de plictiseala sau cu cele tensionate... Doar cu sexul nu le asociasem (in ultima perioada) pentru ca nu pteam sa plec de langa prieten pentru o tigara, imi era rusine pur si simplu si stiam ca el nu merita asta, ci din contra, merita atentia mea. Asadar, daca atunci puteam, in rest de ce nu reuseam?