3 povesti: Greselile medicilor

3 povesti: Greselile medicilor
Kudika
1 August 2007

Respectam sanatatea si respectam medicii. Cateodata insa exista greseli care nu pot fi iertate, cel putin nu de catre cei care suporta consecintele. Va invitam sa cititi aceste marturisiri venite pe adresa redactiei, sa povestiti altele si sa speram ca punandu-ne la comun experientele vom afla cine sunt medicii la care putem apela atunci cand avem o problema dar si pe cei pe care este bine sa ii ocolim!

Respectam sanatatea si respectam medicii. Cateodata insa exista greseli care nu pot fi iertate, cel putin nu de catre cei care suporta consecintele. Va invitam sa cititi aceste marturisiri venite pe adresa redactiei, sa povestiti altele si sa speram ca punandu-ne la comun experientele vom afla cine sunt medicii la care putem apela atunci cand avem o problema dar si pe cei pe care este bine sa ii ocolim!

Nr 1:

Cu 2 luni in urma, dupa dusul de dimineata, descopeream in zona axilara, niste mici umflaturi de marimea unor boabe de mazare. Citind zeci de articole despre tot felul de afectiuni care “debuteaza” cu simptome asemanatoare si auzind cel putin la fel de multe povesti ale unor femei ce au trecut prin chinuri groaznice doar pentru ca nu au apelat la timp la ajutorul unui profesionist am trecut peste emotii si griji si, cu inima cat un purice, m-am prezentat la doctor. Ei bine, dupa o consultatie “din ochi” (fara palpare sau alte investigatii) ce s-a rezumat la doar cateva intrebari despre starea mea generala “diagnosticul” a fost pus cu la fel de multa lejeritate ca in cazul unei banale discutii despre vreme: cancer la san!

La doar 22 de ani, fara alte probleme medicale serIoase inainte eram pusa in fata unei situatii cu totul neasteptate ca sa nu spun, disperate. Primul gand, care s-a transformat ulterior in urmatorul pas a fost sa cer si parerea unui alt doctor. Nici de data asta nu am avut mai mult noroc pentru ca, dupa un pseudo-consult la fel de superficial cadea ca un fulgea al doilea “pronostic”: leucemie. Toate astea, in conditiile in care nu facusem analize de sange, teste suplimentare sau orice alte proceduri care ar fi putut eliminat orice urma de indoiala.

Dupa alte cateva zile de nesomn, in care mi-au zburat prin minte nenumaratede idei care mai de care mai pesimiste ce m-au dus incet dar sigur catre o stare “sora cu depresia” a venit si mult asteptatul moment al investigatiilor medicale, cel cu care cred eu (si nu am nicio legatura cu medicina) ar fi trebuit sa se inceapa de fapt, inaintea pronuntarii “sentintelor”.

Concluzia? O usoare dereglare hormonala, cu care intr-un fel sau altul se confrunta majoritatea femeilor, manifestata pe fondul oboselii si aparuta in pragul menstruatiei. Pe scurt, o saptamana de cosmar care a avut un final fericit dar care, ar fi putut fi la fel de bine evitata daca “excesul de zel” al doctorilor (sa-i spunem mai bine “supraestimare”?) ar fi fost ceva mai ponderat.

Vizionare placuta

Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:

Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.




Setari Cookie-uri