In Centrul de Urologie de la Fundeni se fac mai mult de 100 de transplanturi pe an. Prof. dr. Ionel Sinescu, seful Centrului spune ca rata de functionare a grefelor la zece ani de 82%, media europeana fiind cuprinsa intre 70 si 75%.
Sunt suficienti bani in sanatate?
Convingerea mea este ca noi am putea trata de trei ori mai multi bolnavi cu fondurile existente daca am administra si manageria mai bine, daca am aloca banii acolo unde este nevoie. {i de la noi din spital lipsesc foarte multe medicamente si materiale sanitare de care avem nevoie pentru ca necesarul este foarte mare, patologia este foarte grea, iar bugetarea nu este adecvata nevoilor. Fie finantarea vine cu intarziere, fie din toate cate putin, din nefericire rezultatul este nefavorabil, iar noii intampinam de la an la an dificultati tot mai mari.
Totusi, fondurile au crescut...
Banii au crescut dar nu sti daca au crescut pe masura cerintelor pentru ca de la an la an medicina este tot mai scumpa. Pe de alta parte trebuie sa tinem cont de faptul ca din nefericire suntem un popor cu o incindenta a bolilor mai crescuta decat in Europa.
Cum se explica acest lucru?
Explicatia tine de mostenire. Pana in 1989, noi am fost tara cea mai oropsita. Am stat cel mai mult in frig, am mancat cel mai prost. Pe de alta parte, orice am spune, din cele 26 de tari europene, Romania este tara cu PIB-ul cel mai mic. Ori daca economia nu este perfomanta, nici celelalte segmente ale societatii nu pot fi. Suntem tara cu cel mai mic PIB pe cap de locuitor alocat sanatatii, raportat la populatia cea mai bolnava. Practic, jumatate din populatie traeste la tara. Ce asistenta medicala au oamenii de la tara? Poate, o ruda, un cunoscut care ii aduce la spitalul din cel mai apropiat oras atunci cand sunt bolnavi. Adesea, este vorba de cancere, de multe ori cu metastaze, la care nu poti sa mai aplici nimic. Nu numai ca a tot crescut numarul cancerelor, insa varsta la care apar este tot mai mica. Tot mai des intalnim cancere la oamenii tineri care acum o decada erau o raritate din cauza conditiilor de mediu, de igiena, a alimentatiei. Acele sute de E-uri care intra in organismele noastre la un moment dat duc la dezvoltarea cancerului.
Cate transplanturi renale ati facut pana in prezent la Fundeni?
- Tarot Online: Previziuni și etalări zilnice.
- Comedia MENTORII, pe locul 1 în box office-ul românesc după primul weekend în cinema
- Ana Ochiroși – O viață în zbor: despre curaj, perseverență și visuri împlinite în cabina de pilotaj
- România se mișcă: școlile în care copiii nu mai tocesc, ci explorează, experimentează și creează