Strigatul de deznadejde al unui medic

"Functionez intr-un serviciu chirurgical de urgenta. In tarile din comunitatea carora am ajuns si noi sa facem parte, specialitatea mea este considerata una de varf – in consecinta, este o specialitate fata de care interesul decidentilor este extrem de ridicat, concretizandu-se intr-o anumita politica financiara si de personal. Ca sa fiu mai specific, la acelasi numar de paturi pe care il are serviciul nostru, in Germania sunt angajati 6 medici specialisti, la care se adauga un numar apreciabil de medici rezidenti, toti avand drept de garda. In cele mai bune zile ale noastre, noi am functionat cu 3 medici specialisti si cu 3 rezidenti care aveau, doar partial, drept de garda. Numarul asistentelor din tarile civilizate este de doua ori mai mare decat la noi, asta ca sa nu mai mentionez de personalul care se ocupa cu scriptologia…

In alte locuri, medicii sunt medici, domnule ministru – singurul lor obiect de interes sunt pacientii si profesia, ceea ce le permite sa aiba timpul necesar nu numai pentru practica medicala nemijlocita, ci si pentru comunicare cu bolnavii, pentru lucrari stiintifice si pentru studiu – toate acestea alcatuind medicina, dupa cum bine stiti. (...)Dintr-o naivitate de care acum imi pare rau, am fost de acord ca impreuna cu colegii mei sa asiguram urgentele in timpul nostru liber, neplatiti, ba chiar dand bani din buzunar.

Speram (oh, sfanta imbecilitate!) ca doi dintre mai tinerii nostri colaboratori vor fi recompensati pentru cei trei (3!) ani de alergatura pe benzina lor sau cu taxiul, in zile de sarbatoare sau, pur si simplu de week-end, asta ca sa nu mai amintesc de zilele saptamanii, indiferent de ora din zi sau din noapte, speram, asadar, ca in schimbul acestui serviciu, cei doi colegi mai tineri ai nostri sa obtina post in spitalul in care au muncit fara rezerve, chiar si in transe de 48 de ore neintrerupte, fara sa solicite vreo clipa contravaloarea muncii lor, nici de la pacienti si nici de la cei care erau indrituiti sa-i plateasca (...)Stiti cu cat erau platiti, fiecare, ca proaspeti medici specialisti? Cu zece milioane de lei pe luna, domnule ministru!" .

Acesta este doar un fragment din scrisoarea medicului, povestea unui om care dupa ce depune eforturi nevazute si pasiune in munca pe care o exercita, este supus, asemeni altor colegi, oprobiului public. Autorul semnaleaza lipsa de personal medical in cadrul departamentului sau, care, functioneaza intr-unul dintre cele mai performante spitale romanesti. De altfel, densitatea personalului medical romanesc la mia de locuitori este sub cea din Republica Moldova sau Ucraina. Fenomenul suprasolicitarii profesionale urmat consecutiv de cresterea frecventei greselilor medicale este, in aceste conditii, de inteles. O birocratie pernicioasa adauga piedici executarii actului medical, in conditiile in care atributiile personalului auxiliar, insuficient si el, sunt preluate de catre medicii rezidenti, noteaza Vlad Mixich, intr-un articol pentru Deutsche Welle.