Setari Cookie-uri

Din spitalele noastre: Povestea sfarsitului

Nu cred ca exista vreun roman care sa nu fi ajuns in vreun spital din Romania. Fie pentru un set de analize, fie pentru un consult de specialitate, cu trimiterea de la medicul de familie in mana si sperante de diagnostic pozitiv, cu totii ajungem intr-unul din spitalele frumoasei patrii, Romania. Nu o sa dau nume pentru ca nu urmaresc o razbunare nu mi-ar folosi la nimic ACUM.

Nu cred ca exista vreun roman care sa nu fi ajuns in vreun spital din Romania. Fie pentru un set de analize, fie pentru un consult de specialitate, cu trimiterea de la medicul de familie in mana si sperante de diagnostic pozitiv, cu totii ajungem intr-unul din spitalele frumoasei patrii, Romania. Nu o sa dau nume pentru ca nu urmaresc o razbunare nu mi-ar folosi la nimic ACUM.

Am avut nefericita ocazie de a fi fortata de imprejurari sa ajung in foarte multe spitale din Bucuresti insotindu-l pe tatal meu pentru consultatii de specialitate, initial, si apoi pentru tratamente. Din cauza diagnosticului necrutator, edem pulmonar, nu am putut opta nici pentru analize, nici pentru tratament pentru una dintre clinicile private aparute in Bucuresti.

Si atunci, plini de optimism (atat cat se putea avand in vedere diagnosticul), cu buzunarele pline de plicuri cu bani ne-am indreptat intr-o minunata zi de luni catre un spital din Bucuresti. In masina, fiecare dintre noi patru (tata, mama, sora mea si eu) eram cufundati in ganduri. Eu conduceam si privind in oglinda retrovizoare vedeam ingrijoararea pe chipul mamei mele si speranta in ochii mezinei. Tata statea in dreapta mea si comenta de zor traficul. Stiu ca era speriat, dar nu ar fi aratat in ruptul capului. Am ajuns greu acolo, din cauza traficului infernal, iar tensiunea din masina atinsese cote palpabile. Am reusit cu greu sa parchez in curtea plina a spitalului si in cele din urma am intrat. Am fost trimisi la un etaj anume la medicul unde aveam trimiterea de la medicul de familie. Am asteptat la unul dintre cele 4 lifturi, tatal meu avea si foarte grave afectiuni cardiace si nu putea urca pe scari.

Am ajuns, si am asteptat la usa unui cabinet, iar la coada am auzit tot felul de lucruri care mai de care mai infioratoare. Erau pacienti bolnavi de cancer pulmonar care veneau pentru tratament, radiologie si chimioterapie. Vorbeau intre ei despre cine a mai murit si despre cei pe care nu ii mai vedeau la coada.

Eram foarte speriati toti patru, nu era cel mai grozav lucru de auzit. Apoi am fost sfatuiti de catre un barbat gaaaalben, galben la fata sa nu ii dam medicului banii in plic, ci direct in mana pentru ca “e mai bine sa vada de la inceput ce suma de bani ii dai”. Ne-a sfatuit sa ii dam 3 milioane pentru prima intalnire, mai putin nici nu se pune problema. Am multumit pentru sfaturi si am asteptat in continuare sa ne vina randul.
Citește și:

Vizionare placuta


Kudika
26 Octombrie 2007
Echipa Kudika
Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:

Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.