Din spitalele noastre: Povestea sfarsitului

Nu pot uita cu cata infrigurare asteptam Salvarea sa vina la fiecare criza de inima a tatalui meu, Salvare care intotdeauna ajungea greu din cauza traficului si al numarului foarte mare de solicitari.

O data am asteptat-o 2 ore si jumatate in fata blocului plangand...

Imi amintesc cand mai mergeam cu masina prin oras si auzeam sirena Salvarii... Il sunam pe tata speriata si constienta fiind ca acea Salvare putea fi chemata de mama pentru el. Raspundea mereu la telefon sugubat si pus pe sotii...

Cu o demnitate, o forta si o dorinta de viata demne de urmat, tatal meu a luptat si rezistat cu stoicism in fata bolii nemiloase care il chinuia, 1 an si 3 luni, daramand toate statisticile medicilor care l-au intalnit....

S-a stins la 49 de ani, acasa, in somn, discret. Inima lui a cedat obosita.

As vrea si acum sa mai tresar cand aud Salvarea si sa ma gandesc ca, poate, este pentru el!

---