Studiul SOLIDARITY își propune să unească forțele de cercetare din marile laboratoare și spitale ale lumii, astfel încât, lucrând împreună, să fie identificate cât mai rapid cele mai eficiente metode de tratament pentru COVID-19, precum și planurile terapeutice pentru anumite grupe de risc, boli și comorbititati, vizând totodată și obținerea în cel mai scurt timp a unui vaccin împotriva noului coronavirus (SARS-CoV-2).

La acest studiu vor fi implicate centre medicale din cel puțin 10 țări, precum Canada, Spania, Argentina, Bahrain, Franța, Norvegia, Elveția, Thailanda, Africa de Sud etc. Înscrierea în studiu presupune o procedura clară și simplă, ceea ce încurajează și alte țări să participe la studiul SOLIDARITY.

Acest studiu urmărește să identifice o rată a duratei spitalizării și a supraviețuirii în fața virusului pe grupe de vârstă și sex, urmărind totodată mai multe direcții de tratament, unele chiar locale, adaptate unor posibilități zonale.

În studiu se urmăresc de asemenea identificarea eficienței unui tratament asociat suportului respirator (oxigen), care va fi comparat cu patru molecule/combinații de molecule: remdesivir, clorochina, lopinavir/ritonavir, cu sau fără interferon-beta.

Chiar dacă, la momentul actual, coronavirusul SARS-CoV-2 (Severe acute respiratory syndrome coronavirus 2) reprezintă cel mai important subiect în cercetarea medicală, acest virus nou ridicând o serie de probleme la nivel mondial, totuși au fost realizate mai multe studii mici, care au nevoie ca rezultatele lor să fie grupate, testate în comparație, poate amplificate, astfel încât să se reușească identificarea cât mai urgentă a celor mai bune brațe de tratament.

Astfel, amplus studiu SOLIDARITY își propune să identifice necunoscutele legate de noul coronavirus și să dezvolte cele mai importante măsuri de control al infecției, pe lângă prevenție și igienă: o terapie țintită antivirală și un vaccin.

Informati-va doar din surse oficiale.

Va recomandam sa cititi si:

CARE SUNT SURSELE OFICIALE DESPRE INFECȚIA COVID-19 (NOUL CORONAVIRUS)

VACCIN ÎMPOTRIVA COVID-19: VEȘTI BUNE, AU ÎNCEPUT PRIMELE TESTE PE VOLUNTARI

SURSE SIGURE: CARE SUNT RECOMANDĂRILE MINISTERULUI SĂNĂTĂȚII PENTRU NOUL CORONAVIRUS

Foto: By Lialia_Ra/ shutterstock.com

Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor: